În cadrul Conferinței „Quo Vadis 2022, Ediţia 4“, Adrian Marin, președinte al UNSAR și CEO generali România, a vorbit despre piața asigurărilor de sănătate din România.
Adrian Marin, președintele UNSAR și CEO generali România, a fost invitat la „Conferinţa Quo Vadis 2022, Ediţia 4“, unde a vorbit despre asigurările de sănătate din România:
„Rolul asigurărilor de sănătate s-a văzut foarte mult în pandemie. Doar în perioada martie 2020 - august 2021, companiile de asigurări au plătit, în baza polițelor de sănătate și viață, indemnizații de peste 9,37 milioane de euro aferente acestor riscuri Covid-19. Dacă ne uităm și la piața asigurărilor de viață, la finalul anului 2021, volumul primelor burte subscrise pe segmentul asigurărilor de viață a fost de 2,6 miliarde de lei, în creștere cu 17,6 comparativ cu anul precedent. Totuși, ponderea asigurărilor de viață se află la un nivel modest comparativ cu celelalte state ale Uniunii Europene. Dacă în România, în anul 2021, asigurările de viață reprezentau circa 18% din piață, în țările din Europa Centrală și de Est, media e de peste 31%, iar în alte țări procentul e de peste 50%. Deci, există potențial deosebit, dar și deficit de protecție a populației din țara noastră.
Densitatea acestor asigurări în PIB este una dintre cele mai mici din Europa. Potrivi datelor disponibile, în România e de 20 de euro pe cap de locuitor, în timp ce media europeană e de peste 1.100, iar în Danemarca, de exemplu, vorbim de peste 5.000 de euro.
Dezvoltarea pieței de asigurări de sănătate a avut o evoluție lentă până în 2016, când măsura de stimulare fiscală a determinat o creștere accelerată. Între timp, am aflat de la domnul președinte de la ASF că am ajuns la 500 de milioane de lei, deci am depășit un prag important de 100 de milioane de euro, în creștere, după părerea mea, de 9% față de 2020. Înțelegem de la domnul vicepreședinte Roșu (n.r. Cristian Roșu, vicepreședinte ASF) că plățile au fost la 60 de milioane de euro, ceea ce arată o creștere de 40% a despăgubirilor. Ăsta e rolul nostru, să subscriem și să sprijinim cu despăgubiri atunci când e cazul. Vedem o creștere a interesului și o tendință de diversificare a opțiunilor consumatorilor pentru asigurările voluntare de sănătate, ceea ce arată nevoia populației de soluții alternative, de acces la serviciile de sănătate, în special pentru intervenții chirurgicale, spitalizare, recuperare medicală“, a sus Adrian Marin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News