Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/ a anunţat miercuri că vânzările de autoturisme noi în Europa (UE plus ţările EFTA) au înregistrat o scădere de 7,9% în luna iunie 2019 comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, din cauza scăderii înmatriculărilor de autoturisme Nissan, Volvo şi Fiat Chrysler, transmite Reuters.
Un număr de 1,49 milioane autoturisme au fost înmatriculate luna trecută în Uniunea Europeană şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), comparativ cu 1,62 milioane autoturisme înmatriculate în luna iunie 2018. Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în toate cele cinci mari pieţe, în frunte cu Franţa (minus 8,4%) şi Spania (minus 8,3%).
În schimb, în Lituania piaţa auto a înregistrat o creştere de 41,1%, urmată de piaţa auto din România unde în luna iunie a acestui an au fost înmatriculate 14.082 autoturisme, în creştere cu 15% comparativ cu 12.241 autoturisme în perioada similară a anului trecut. De asemenea, în primele şase luni ale acestui an, în Uniunea Europeană şi ţările EFTA au fost înmatriculate un număr de 8,462 milioane autoturisme, cu 3,1% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut. Şi în acest caz, piaţa auto din România a înregistrat al doilea ritm de creştere din Europa, după cea din Lituania, cu 71.620 autoturisme înmatriculate, cu 19,2% mai mult decât în primul semestru al anului trecut. Toţi marii producători auto au înregistrat o scădere a vânzărilor în luna iunie 2019, în frunte cu Nissan, în cazul căruia vânzările au scăzut cu 25,6%, urmat de Volvo, cu o scădere de 21,9%, şi Fiat Chrysler, cu un declin de 13,6%.
Grupul auto francez Renault a înregistrat o scădere a vânzărilor de 3,6% în luna iunie, în condiţiile în care înmatriculările de autoturisme marca Renault au scăzut cu 6,9%, în timp ce înmatriculările Dacia au crescut cu 4,5% până la 58.891 unităţi în luna iunie. De asemenea, în primele şase luni ale acestui an grupul Renault a înregistrat o scădere a vânzărilor de 0,9%, chiar dacă înmatriculările Dacia au crescut 10,5% până la 282.171 unităţi. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News