Piața forței de muncă. Teodorovici: Nu este în interesul nimănui

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, susține că la nivel european nu se doreşte punerea pe agendă a subiectului forţei de muncă, pentru că sunt interesele statelor care au încă nevoie de angajaţi din România, Croaţia, Polonia. 

"Subiectul forţei de muncă a fost pe agenda Preşedinţiei României la Consiliul Uniuni Europene. Un subiect la care ţin foarte mult, dar cu greu cei de la nivel european au acceptat un astfel de subiect pe agendă... În prealabil, am dorit să o facem în întâlnire comună a miniştrilor Muncii din cele 28 de state membre, dar nu s-a dorit un astfel de eveniment. La nivel european, nu se doreşte punerea pe agendă a subiectului forţei de muncă, pentru că sunt interesele statelor care au încă nevoie de angajaţi din România, Croaţia, Polonia etc... Noi vom investi, vom pregăti forţă de muncă în România şi, uşor, uşor, celelalte state vor atrage neconcurenţial de pe piaţa unică forţă de muncă. Nu este în interesul nimănui din afara României sau din afara celor zece ţări care trimit forţă de muncă în Europa să pună un astfel de subiect pe masă. Nu se doreşte, pentru că fiecare se dezvoltă cu forţa de muncă pe care o ia din alte zone. Asta înseamnă familia mare europeană... E o mare familie frumoasă, iubită, dar când vine vorba despre fiecare stat în parte, fiecare este pentru el. Sper să avem un document, la nivel european, cuprinzător, care să apere interesul şi al României. Uşor, uşor, pierzând forţa de muncă, nu poţi pune în practică idei, chiar dacă ai fonduri europene de accesat şi intenţii bune", a spus Teodorovici.

De câți angajați mai are nevoie România

Potrivit ministrului de resort, la ora actuală, în România, ar fi nevoie de un milion de lucrători, "ceea ce înseamnă foarte, foarte mult".

"Avem 4,5-5 milioane de români plecaţi peste hotare. Colega mea de Ministerul românilor de pretutindeni ştie cifra exactă. Această cifră a fost speculată jalnic de către unele persoane. Dar asta este, suntem în România... Din păcate, sunt foarte mulţi români care nu lucrează în mod oficial, înregistraţi. Acesta este un lucru care doare, pentru că sunt oameni care muncesc fără să aibă plătite asigurările medicale şi toate celelalte elemente care ar putea să asigure un anumit standard. La nivel european, era o discuţie vizavi de cetăţenii europeni ai căror state au început un dialog cu Uniunea Europeană, să poată fi lăsaţi să lucreze în statele non-Schengen... Un milion de lucrători ar fi necesar în România, la ora actuală, ceea ce înseamnă foarte, foarte mult. Mă bucur, însă, că există anumite măsuri care au reuşit să readucă lucrători români în ţară. Aduc aici în discuţie zona construcţiilor, unde actul normativ pe care mulţi l-au hulit a creat şi efecte pozitive. Majoritatea măsurilor din OUG 114 sunt pro-business, cu excepţia unor prevederi pe care nu vreau să le discut acum", a subliniat demnitarul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel