EXCLUSIV  PIB-ul, creștere înșelătoare. ”Mi-e teamă că înseamnă o recesiune tehnică”. Economistul Adrian Negrescu, previziune cruntă pentru 2025

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Economistul Adrian Negrescu a vorbit despre "creșterea economică" a României anunțată de politicieni în acest an.

Diferiți politicieni au venit în acest an cu declarații optimiste în spațiul public și au afirmat că economia României este în creștere, o situație care însă nu se reflectă și în viața de zi cu zi a românilor. Prețurile au crescut considerabil în ultimul an, atât la alimentele de bază, cât și la diverse servicii, iar creșterea salariului minim nu s-a făcut simțită și în buzunarele cetățenilor pentru că cheltuielile au crescut. În acest context, DC NEWS a vorbit cu economistul Adrian Negrescu pentru a afla care ar putea fi explicația pentru această creștere economică anunțată cu fast de politicieni, dar invizibilă pentru oamenii de rând. 

VEZI ȘI: Taxa de 10% pe banii din bănci, știrea falsă care a generat disperare printre români. Economistul Adrian Negrescu arată ce se ascunde: Suntem cu spatele la zid

Se pare că deși Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 0,1% în trimestrul II 2024, comparativ cu trimestrul anterior, iar în primul semestru s-a majorat cu 0,7% faţă de perioada similară din 2023, pe seria brută, şi cu 1,5% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în trimestrul III economia a scăzut. Economistul Adrian Negrescu ne-a explicat că această "creștere economică" este asociată, de fapt, efectelor inflației. Astfel, potrivit acestuia, "avem un PIB umflat de creșterile de prețuri și nu neapărat de realitatea economică".

Adrian Negrescu: Avem un PIB umflat de creșterile de prețuri și nu neapărat de realitatea economică

"Institutul Național de Statistică ne-a anunțat că în trimestrul III economia a scăzut cu 0,1%, iar dacă și în ultimul trimestru a acestui an avem o scădere economică, iar toate premisele merg către această direcție, mi-e teamă că aceasta înseamnă o recesiune tehnică. Această creștere economică, între ghilimele, pe care o promovează în special politicienii este asociată efectelor inflației. Avem un PIB umflat de creșterile de prețuri și nu neapărat de realitatea economică, de dinamica activității în economie. Ne îmbătăm cu apă rece dacă credem că economia crește în 2024 și în 2025 va arăta mai bine decât în acest an.

Din păcate crizele se acutizează, se adună din ce în ce mai mulți nori negri deasupra economiei, iar perspectivele din punct de vedere al dinamicii economiei reale nu arată deloc bine. Avem peste 100 de mii de companii care se află în dificultate financiară, avem din ce în ce mai multe probleme, firmele nu își mai plătesc la timp datoriile, nu își mai plătesc facturile, iar creditul furnizor, principala metodă prin care eu îți dau marfa, iar tu mi-o plătești la două sau trei luni, nu prea mai funcționează, s-au limitat foarte mult liniile de furnizor. În acest condiții, dar și luând în calcul scăderea puternică a vânzărilor pe fondul reducerii puterii de cumpărare, mi-e teamă că 2025 ne va duce din păcate în recesiune, nici într-un caz spre creștere economică", a declarat Adrian Negrescu pentru DC NEWS.

Adrian Negrescu, despre impozitul progresiv pe marile averi

Totodată, precizăm că economistul Adrian Negrescu a vorbit pe pagina sa de Facebook și despre impozitul progresiv pe marile averi care a declanșat controverse în mediul de business.

"Impozit progresiv pe marile averi - mesajul asta, lansat ieri de Coaliția de guvernare, a declanșat vii controverse în mediul de business și asta pe bună dreptate. Ce au vrut sa spună, cum va fi aplicat? Ce se va alege de cota unica? Oare chiar nimeni, la Palatul Victoria, nu înțelege că mesajele de acest tip pun gaz pe focul temerilor investitorilor? E o dovada de inconștientă înfiorătoare, asta dincolo de lipsa de profesionalism care rezulta din "planul de guvernare" al viitorului executiv. Si ne miram de ce Fitch ne scade ratingul", a scris Adrian Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel