Șeful CFR Călători face ce face și mereu ajunge în prim-planul agendei publice. Astăzi aflăm că Traian Preoteasa va încasa zeci de mii de euro de la CFR SA, deci din bani publici, cu titlul de salariu de director general adjunct tehnic, pe cel puțin 14 luni în urma unei decizii a Curții de Apel București.
Traian Preoteasa nu a prestat o oră în perioada menționată, fiind ”debarcat” din funcție, arată clubferoviar.ro, acesta fiind și temeiul din justiție.
Decizia vine în contextul în care de doi ani Traian Preoteasa este șef al CFR Călători, deci el va încasa două salarii de director general atât de la CFR Călători, unde conduce societatea, cât și de la CFR SA, de unde a fost dat jos de către Ion Alexandru Simu din funcția de director general adjunct tehnic. Plata va fi suportată de către CFR SA și nu de către Ion Simu Alexandru cum ar fi normal, acesta fiind cel care a luat măsura destituirii lui Preoteasa, notează sursa citată.
Destituirea lui Preoteasa a avut loc anul trecut în august iar acum CA București a decis că acestuia trebuie sa i se plătească salariile restante de director general. ”Anulează în parte decizia nr. 1/3559/29.07.2022, în ceea ce privește revocarea reclamantului din funcția de director general adjunct tehnic și modificarea contractului individual de muncă, prin numirea sa în funcția de consilier la Cabinet Consiliere și Cercetare Internă din centralul C.N.C.F. ”CFR” S.A. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că obligă pârâta să îl reintegreze pe reclamant în funcţia şi postul deţinute anterior revocării. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data revocării şi până la data reintegrării efective. Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parțiale în valoare de 6000 lei, reprezentând onorariu avocațial fond”, a stabilit Curtea de Apel.
Procesul câștigat privește debarcarea sa din funcția de director general adjunct. Preoteasa are cu CFR SA un alt proces împotriva concedierii sale care se judecă la Tribunalul București și care a fost suspendat pe durata judecății recursului formulat de Preoteasa la Curtea de Apel București.
Suma care va fi încasată este de aproximativ 75 de mii de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu