Pictura pe care Winston Churchill i-a oferit-o prietenului său grec, Aristotel Onassis, vândută cu 1,84 milioane de dolari

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

O pictură de Winston Churchill, care a decorat iahtul lui Aristotel Onassis, a fost vândută cu 1,84 milioane de dolari.

O pictură de Winston Churchill, oferită de fostul prim-ministru britanic prietenului său, armatorul grec Aristotel Onassis, a fost vândută cu 1,84 milioane de dolari în cadrul unei vânzări organizate miercuri la New York de casa de licitaţii Phillips, informează AFP, scrie Agerpres. 

Această pictură în ulei, intitulată "The Moat, Breccles" şi realizată de Churchill în 1921, a fost estimată de Phillips la o sumă cuprinsă între 1,5 şi 2 milioane de dolari, departe de cele 11,6 milioane de dolari obţinute de o altă pictură a celebrului om politic britanic, vândută de Angelina Jolie prin Christie's în luna martie.

Peisaj păstrat timp de 40 de ani



Churchill a păstrat acest peisaj timp de 40 de ani, înainte de a-l oferi în 1961, cu patru ani înainte de moartea sa, prietenului său, Aristotel Onassis, a declarat pentru AFP Jean-Paul Engelen, vicepreşedintele casei de licitaţii Phillips, înainte de vânzare.

Bogatul armator a fost atât de mândru de acest dar, încât l-a agăţat la loc de onoare, în partea din spate a celebrului bar - numit "Ari's Bar" - al iahtului său, alături de lucrări de Vermeer, Gauguin, El Greco şi Pissarro.

Acest "super-iaht", denumit "Christina" - prenumele fiicei lui Onassis - a fost o fregată a marinei canadiene, cu o lungime de aproape 100 de metri. Ambarcaţiunea a participat la Debarcarea din Normandia, înainte ca Onassis să o achiziţioneze, după război, cu 34.000 de dolari.

Ambarcațiunea a fost renovată 



Onassis a renovat generos ambarcaţiunea, cheltuind aproximativ 4 milioane de dolari, pentru a o face "una dintre cele mai incredibile structuri plutitoare" şi unul dintre locurile preferate ale protipendadei epocii, a declarat Engelen. La bordul iahtului au urcat nume importante, precum Elizabeth Taylor, John F. Kennedy, Maria Callas, Richard Burton, Grace Kelly şi prinţul Rainier al III-lea.

După decesul lui Onassis, în 1975, la şapte ani de la căsătoria cu Jackie Kennedy, iahtul a fost vândut şi tot ce se afla la bord a fost depozitat. Recent, moştenitorii magnatului au decis să se despartă de tablou.

Pentru a-i atrage şi mai mult pe pasionaţii acestui melanj de istorie şi personalităţi, casa de licitaţii Phillips a reconstituit, în sălile sale expoziţionale de la New York, "Ari's Bar" - ce include şi imitaţii ale faimoşilor săi dinţi de balenă - şi a umplut rafturile cu sticle de şampanie Pol Roger, preferata lui Churchill. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel