Pictura ''Rondul de noapte'' de Rembrandt va fi restaurantă în public, în premieră

Muzeul Naţional din Amsterdam (Rijksmuseum) demarează luni cea mai amplă ''operaţiune'' de restaurare realizată vreodată a picturii ''Rondul de noapte'' de Rembrandt, lucrările fiind efectuate în spatele unui perete din sticlă din galeria de onoare a muzeului, sub ochii vizitatorilor, relatează AFP.

Publicitate

Restaurarea pânzei imense, una dintre cele mai renumite opere de artă din lume, va fi difuzată în direct pe internet pentru ca 'toată lumea să poată asista la lucrări.

Intitulat Operaţiunea Rondul de Noapte", proiectul, cu un cost de câteva milioane de euro, este o premieră, fiind cea mai vastă şi mai cuprinzătoare lucrare de cercetare şi restaurare a capodoperei lui Rembrandt din istorie", a explicat muzeul într-un comunicat.

Cu gândul la generaţiile viitoare, Rijksmuseum urmăreşte să "conserve mai bine" capodopera, care atrage anual peste două milioane de vizitatori. Aceştia din urmă vor putea observa gesturile delicate ale restauratorilor printr-un perete de sticlă creat special pentru această ocazie şi proiectat de arhitectul francez Jean-Michel Wilmotte, cel căruia i-a fost încredinţată anterior amenajarea sălilor în timpul lungului proces de renovare a muzeului, finalizat în 2013.

Olandezul Rembrandt van Rijn (1606-1669) a primit în 1642 o comandă de la comandantul gărzii civile din Amsterdam, Frans Banninck Cocq, pentru a realiza portretul ofiţerilor şi membrilor echipei sale.

Rondul de noapte, o pânză monumentală care datează din 1642, măsoară 3,8 metri înălţime şi 4,5 metri lăţime şi cântăreşte 337 kilograme.

În trei secole şi jumătate, tabloul a trecut prin numeroase mutări şi tentative de restaurare şi chiar a scăpat de nazişti.

Ultima restaurare majoră a operei datează de mai bine de 40 de ani, după un act de vandalism, petrecut în 1975, la originea căruia s-a aflat o persoană lipsită de discernământ, care l-a tăiat cu un cuţit.

De atunci, experţii au observat apariţia unui halou alb în unele părţi ale tabloului, în special în preajma zonei afectate de tăieturi, care au decolorat reprezentarea unui câine mic, în partea dreaptă inferioară.

Am observat în ultimii ani apariţia unui luciu alb în partea inferioară a tabloului. Vrem să înţelegem despre ce este vorba şi să restaurăm mai bine opera", a explicat directorul muzeului, Taco Dibbits, la momentul la care a dezvăluit că va avea loc operaţiunea de restaurare, în luna octombrie.

Pentru a stabili care sunt cele mai potrivite tehnici de restaurare, experţii vor examina pictura cu ajutorul fotografiilor de înaltă rezoluţie şi a analizei digitizate a pânzei şi a fiecărui strat de lac şi vopsea.

Înainte de începutul lucrărilor de restaurare, care ar putea dura mai mulţi ani, Rondul de noapte a fost punctul culminant al unei expoziţii organizate în primăvară pentru aniversarea a 350 de ani de la moartea celebrului pictor olandez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel