O pictură rupestră veche de 44.000 de ani a fost descoperită în Indonezia și contrazice toate teoriile cercetătorilor.
O pictură rupestră ce reprezintă o scenă de vânătoare a fost descoperită în urmă cu doi ani pe Insula Sulawesi, din Indonezia. Se pare că aceasta datează din urmă cu 44.000 de ani și indică existența unei culturi artistice avansate, ar putea fi cea mai veche lucrare figurativă din lume, potrivit unui nou studiu citat de liberation.fr.
Pictura are o lățime de 4,5 metri și se află într-o stare avansată de degradare. Sunt reprezentare mai multe animale sălbatice urmărite de vânători înarmați cu ceea ce par a fi funii și sulițe, susțin autorii studiului publicat miercuri în revista Nature. Potrivit cercetătorilor pictura sugerează că în urmă cu 44.000 de ani trăia pe acea insulă un popor foarte avansat din punct de vedere artistic, cu folclor, mituri religioase și credințe spirituale.
Cercetătorii de la Universitatea Griffith din Australia au folosit tehnologia pentru datare și au declarat că a fost confirmat faptul că pictura din peșteră este veche de cel puțin 43.900 de ani, respectiv din Paleoliticul superior.
"Scena de vânătoare pare a fi, din câte ne dăm seama, cea mai veche lucrare de artă figurativă și reprezentare grafică a unei povești din lume", au spus cercetătorii, citează Mediafax.
"Poate fi considerată cea mai veche dovadă pentru comunicarea unei povești în arta paleolitică", spun cercetătorii. "Este extrem de important, având în vedere că abilitatea de a inventa povești ar fi etapa ultimă și crucială în evoluția istorică a limbajului uman și dezvoltarea tiparelor cognitive moderne", mai spun aceștia.
Deși ani la rând s-a crezut că picturile rupestre au apărut inițial în Europa, se pare că descoperirile din Indonezia contrazic această teorie. Până acum fiind descoperite cel puțin 242 de peșteri numai pe insula Sulawesi și noi astfel de situri sunt descoperite anual, spun cercetătorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu