În biserica San Pietro din Montalcino, Italia, se află un tablou a cărui tematică, pe lângă cea religioasă, șochează prin ineditul ei.
Tabloul a fost pictat în 1600, de către un pictor numit Salimbeni. În partea de jos a picturii se poate vedea un grup de preoți adânciți în studiu. În partea de sus a picturii este Trinitatea, alături de o sferă stranie, albastră, prevăzută cu două antene stilizate, ținute de Dumnezeu și de Iisus, scrie efemeride.ro.
În dreptul ochiului inferior al presupusului satelit se poate distinge un porumbel semitransparent, care atinge cu ciocul fruntea unui preot. Profesorul Cappelli a studiat mai mult de 10 ani această pictură, precum și viața autorului ei, cu scopul de a găsi o explicație cât mai aproape de adevăr. Salimbeni a decorat o parte din Vatican și a lucrat la Siena, sub protecția familiei Medici.
Cine a inspirat pictura din satul italian?
Supunându-se dezbaterii publice, pictura lui Salimbeni, s-au emis mai mult ipoteze, printre care și aceea că, de fapt, ar fi vorba despre globul pământesc așa cum era el cunoscut la sfârșitul secolului al XVII-lea. Acest glob misterios nu este altceva decât Pământul, fapt demonstrat de paralelele și meridianele care-l străbat. Așa-zisele antene sunt un fel de centre divine și indică legătura dintre lume terestră și misterul sfânt al Trinității.
În cadrul unei întruniri a parapsihologilor de la Madrid, s-a emis ipoteza că ochiul nu este altceva decât satelitul natural, Luna, iar pata de lumină semnifică Soarele. Dacă presupunem că globul este un satelit, ne întrebăm dacă nu cumva pictorul a vrut să reprezinte Pământul reflectat pe suprafața metalică a acestei sfere. În centrul sferei distingem continentul american.
În cadrul unei întruniri a parapsihologilor de la Madrid, Spania, s-a emis ipoteza că ,,ochiul” nu este altceva decât satelitul natural al planetei, Luna, iar pata de lumină semnifică Soarele. ,,Dacă presupunem că globul este un satelit, ne întrebăm dacă nu cumva pictorul a vrut să reprezinte Pământul reflectat pe suprafaţa metalică a acestei sfere. Asta pentru că în centrul sferei putem distinge continentul american. Şi totuşi, în 1600 cine ştia de existenţa Americii?”
Nimeni nu a reuşit să explice misterul picturii. Cum a fost posibil ca un artist din secolul al XVII-lea să reproducă un obiect care seamănă izbitor cu un satelit de telecomunicaţii? Să fie, oare, doar o premoniţie? Şi care să fi fost motivul pentru care pictorul a plasat satelitul alături de divinităţi? Răspunsurile oferite de specialişti la aceste întrebări nu sunt decât simple ipoteze.
Tehnica reflectării în oglindă a mai fost folosită și pentru descifrarea scrierilor lui Leonardo da Vinci. Scrierile sale secrete nu au putut fi citite decât cu ajutorul oglinzilor, pentru că autorul nu folosea metoda obișnuită de scriere. Dacă se aplică aceeași tehnică pentru pictura Mona Lisa, respectiv, se trece o oglindă peste umărul și brațul stâng al portretului, se observă o imagine mistică.
Specialiștii au trimis o scrisoare la Vatican în care oferă detalii precise despre aceste descoperiri. Din păcate, Vaticanul nu a dat curs acestei scrisori.
Tabloul misterios al lui Picasso, denumit „Camera Albastră”, are un mister neelucidat încă.
Specialiștii au descoperit că pânza avea inițial pictat un cap de bărbat. Scanarea cu raze infraroșii a pânzei a scos la iveală portretul unui bărbat elegant îmbrăcat. Specialiștii încearcă să identifice bărbatul misterios.
Ambele picturi au fost create în 1901. Și pictura „Petic de Iarbă” a lui Van Gogh are un mister. Pictura a fost realizată peste o altă pictură, care reprezintă portretul unei femei.
Un grup de specialiști au folosit tehnica reflectării în oglindă la unele tablouri cum ar fi „Mona Lisa” și „Fecioara cu Pruncul”. Picturile ascund imagini care nu pot fi observate la o simplă privire. Experții susțin că pictura „Fecioara cu Pruncul”, analizată progresiv, cu ajutorul oglinzilor, l-ar înfățișa pe Dumnezeu, Iahve din Vechiul Testament. Potrivit specialiștilor, Leonardo da Vinci ar fi dat o mână de ajutor ca să fie identificat acest lucru, deoarece mâinile personajelor sunt îndreptate spre locul unde trebuiau montate oglinzile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News