Cristian Popescu Piedone, edilul Sectorului 4, anunţă că nu intenţionează să candideze pentru postul de primar general al Capitalei până nu-şi va termina proiectele începute în sector, deşi ştie că este pe locul întâi în sondajele pentru Bucureşti, care, "cu teamă", i-au fost ascunse chiar şi lui.
Într-o scrisoare deschisă, Piedone îi anunţă pe "analişti" că, în ultimele două zile, el s-a "aflat în teren" pentru a lua "cu adevărat pulsul direct de la cetăţenii Sectorului 4", scrie Mediafax.
"Ştiu că sunt pe locul întâi în sondajele pentru Bucureşti, acele sondaje nedate publicităţii şi ascunse, cu teamă, chiar şi mie", afirmă Piedone în scrisoarea deschisă publicată miercuri pe site-ul instituţiei pe care o conduce.
Chiar şi în aceste condiţii, Piedone anunţă răspicat că nu va candida la postul de primar general al Municipiului Bucureşti până când nu va fi dus la bun sfârşit proiectele începute în Sectorul 4.
"Am declarat în repetate rânduri şi m-am ţinut de cuvânt, spunând că singura politică pe care o accept şi o voi face este politica cetăţeanului. Mă ţin şi mă voi ţine în continuare de cuvânt!", scrie Piedone în documentul citat.
Liderul PC Daniel Constantin a declarat, vineri, înaintea unei întâlniri cu preşedintele PNL, că primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, este propus de PC pentru a candida la Primăria Capitalei, el apreciind că există şanse ca Piedone să fie nominalizat şi de USL.
Câteva zile mai târziu, liderii PSD şi PNL au anunţat că-l vor susţine pe Sorin Oprescu, în formula "candidat independent susţinut de USL".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News