Pieleanu a explicat care sunt mesajele din spatele celor două acțiuni ale liderilor politici Liviu Dragnea și Klaus Iohannis.
Publicitate
Pieleanu, unul dintre cei mai titrați sociologi din România, a analizat acțiunile de ieri ale celor doi lideri politici și a explicat care sunt câștigurile fiecărui gest. "Liviu Dragnea mi s-a părut că a ieșit foarte câștigat din întâlnirea de după-amiază de pe Kiseleff. (...) Nu e o noutate că PSD-ul este într-o pierdere de electorat, mai ales în ultimele luni, dintr-un motiv asupra căruia nu mai insist acum pentru că îl știm cu toții. Gestul său de ieri a fost unul de reapropiere și revigorare a electoratului social-democrat, care este mare, sunt trei milioane și jumătate de votanți încă. Din acest punct de vedere, Liviu Dragnea a fost real câștigător. Sigur că la două ore a ieșit președintele Iohannis, într-o prestație tehnico-financiaro-economică, nu știu ce audiență a avut, dar sigur nu se adresa electoratului social-democrat. Din punctul ăsta de vedere, ambii lideri politici au avut grijă să își revigoreze propriul electorat. E o opinie de-a mea, nu am date care să o confirme", a declarat Marius Pieleanu.
De la "jos penalii", la întrebări despre autostradă
Marius Pieleanu a remarcat și discuția dintre Liviu Dragnea și cel care a pierdut pariul cu șeful PSD. "Ceea ce m-a bucurat este răspunsul domnului Lungu când președintele Dragnea i-a propus un nou pariu. Dânsul a zis, 'Facem pariu că nu veți face autostrăzi?' Până la urmă și cei de la #rezist, dincolo de jos corupții, jos penalii, în ultimă instanță când sunt întrebați ce vor de la actuala guvernare, ei readuc în discuție principala temă din agenda publică reală a populației, adică lipsa de autostrăzi, lipsa de spitale, lipsa de școli", a mai spus Marius Pieleanu la Antena 3.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu