A trebuit să schimbe televiziunea ca să-şi vadă visul împlinit, iar de luna viitoare, Alina Eremia va concura cu alte 11 vedete în competiţia “Dansează printre vise”, de la Antena 1.
Publicitate
Când colegii ei din LaLa Band, Sore şi Dima, făceau furori la PRO TV cu dansurile lor senzaţionale, Alina îi privea şi îşi dorea să fie în locul lor.
“Mi-aş dori să particip şi eu, dansul este una din pasiunile mele”
În cele din urmă, a fost aleasă să facă parte din echipa primei ediţii “Dansează printre vise”, care va debuta la Antena 1 în prima parte a lunii viitoare. 12 vedete, 6 fete şi 6 băieţi, se vor confrunta în ring, iar perechile lor vor fi dansatori profesionişti", a spus ea pentru Libertatea.
“Nu vă închipuiţi cât de fericită am fost când mi-a fost făcută propunerea! Am bătut palma cu tot entuziasmul”, a recunoscut Alina.
După ce a trecut euforia de moment, Alina a început să le ceară sfatul colegilor care au trecut printr-un cantonament de dans, pentru a şti ce o aşteaptă.
“M-am interesat ce presupune o astfel de competiţie. Am văzut cât de solicitante sunt antrenamentele, dar tot vreau să particip”, spune cântăreața.
Ce o sperie pe Alina pe ringul de dans
“Am ceva temeri. Cred că depinde de mine şi de partenerul meu să ne protejăm, să încercăm să nu ne rănim. Cât despre a arăta involuntar mai mult decât trebuie, nu m-aş simţi deloc bine dacă s-ar întâmpla aşa ceva. Nu ştiu cum aş reacţiona dacă aş fi pusă în postura asta”, a declarat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu