Pierderi istorice pentru Coca-Cola. Gestul făcut de Cristiano Ronaldo / VIDEO

Sursă foto: Captură Twitter
Sursă foto: Captură Twitter

Un gest făcut de Cristiano Ronaldo a adus pierderi istorice pentru compania de băuturi răcoritoare Coca-Cola.

Publicitate

Refuzarea a două sticle de Coca-Cola de către Cristiano Ronaldo în timpul unei conferințe de presă la EURO 2020 a cauzat cu o scădere a prețului cu 4 miliarde de dolari a gigantului de băuturi răcoritoare. Căpitanul portughez este un renumit militant pentru sănătate și a spus clar ce părere are despre băutura răcoritoare carbogazoasă.

Cristiano Ronaldo, în vârstă de 36 de ani, a mutat sticlele de Coca-Cola în timpul unei conferințe de presă de la Budapesta, luni, înaintea meciului împotriva Ungariei. Ulterior, Ronaldo a ridicat o sticlă de apă și a declarat: „Beți apă!”, încurajând oamenii să o aleagă în locul băuturii carbogazoase.

La scurt timp după gestul fotbalistului, prețul acțiunii Coca-Cola a scăzut de la 56,10 dolari la 55,22 dolari, o scădere de 1,6%, iar valoarea de piață a Coca-Cola a scăzut de la 242 miliarde dolari la 238 miliarde dolari, o scădere de 4 miliarde dolari.

Coca-Cola, unul dintre sponsorii oficiali ai Euro 2020, a venit cu o reacție în care se spune că „toată lumea are dreptul de a alege” și toți au „gusturi și nevoi” diferite. Totodată, Un purtător de cuvânt al EURO 2020 a spus: „Jucătorilor li se oferă apă, alături de Coca-Cola și Coca-Cola Zero Zahăr la conferințele de presă”, precizează TheGuardian.

Cristiano Ronaldo scrie istorie la EURO 2020. A devenit golgheterul all-time al Campionatului European

Starul Cristiano Ronaldo a atins noi recorduri după meciul Ungaria - Portugalia, de la EURO 2020, în care a marcat de două ori (vezi imaginile AICI).

Astfel, cu cele două reușite de pe ”Pușkaș Arena”, Cristiano Ronaldo a devenit golgheterul all-time al Campionatului European, cu 11 goluri marcate, două peste Michel Platini, cel cu care împărțea supremația înainte de EURO 2020.

De asemenea, potrivit Squawka Football, atacantul portughez Cristiano Ronaldo a ajuns la nouă turnee finale consecutive în care marchează, performanță pe care  a mai reușit-o în istoria fotbalului un singur fotbalist, ghanezul Asamoah Gyan.

Cristiano Ronaldo a marcat 11 goluri la EURO 2004, 2008, 2012, 2016 și 2020, precum și 7 goluri la Cupele Mondiale din 2006, 2010, 2014 și 2018. Acest fapt demonstrează că, ceea ce înseamnă că și-a trecut numele pe lista marcatorilor la toate turneele finale la care a jucat.

Ghanezul Asamoah Gyan, cel al cărui record l-a egalat Cristiano Ronaldo, a înscris la Cupa Mondială din 2006, 2010 și 2014, dar și la edițiile Cupei Africii pe Națiuni din anii 2008, 2010, 2012, 2013, 2015 și 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel