Piese ale Guns N 'Roses, publicate ilegal. Fan acuzat

Un fan Guns N 'Roses este acuzat că a publicat ilegal pe internet 97 de piese încă nelansate ale celebrei trupe.

Un fan al trupei Guns N 'Roses este acuzat că a publicat ilegal pe internet 97 de piese încă nelansate ale grupului american, înregistrate între anii 2000 și 2001, pe care le-ar fi cumpărat cu 15.000 de dolari la o licitație de pe site-ul eBay, potrivit dailymail.co.uk, citează Mediafax.

Universal Music Group, casa de discuri a trupei Guns N 'Roses, l-a acționat în judecată pe Rick Dunsford, susținând că fanul grupului se află în spatele publicării ilegale online a 97 de piese, înregistrate între nii 2000 și 2001, care nu au fost niciodată lansate.

"Extrem de dezamăgitor, trist și nefericit"

Dunsford a obținut inițial materialele muzicale de la Tom Zutaut, managerul artistic al trupei, care a vândut conținutul unui hardisk pe platforma de licitații eBay.

"Este extrem de dezamăgitor, trist și nefericit faptul că un membru al echipei care a participat la înregistrarea melodiilor a găsit oportun să scoată la licitație materiale inedite", a declarat actualul manager al trupei.

Au încercat să blocheze distribuirea melodiilor. Ce sumă i-au oferit

Experții antipiraterie ai Universal Music Group au încercat să blocheze distribuirea melodiilor oferindu-i lui Dunsford suma de 15.000 de dolari, în schimbul unității de stocare pe care el o cumpărase cu aceeași sumă. El ar fi fost de acord cu propunerea, iar, la numai o lună după ce a acceptat plata, ar fi orchestrat scurgerea pe internet a materialului, acuzații pe care acesta le neagă.

Ca urmare a incidentului, reprezentanții Universal Music Group i-au trimis lui Dunsford o scrisoare prin care îl înștiințează că i se va interzice să participe la concertele Guns N 'Roses.

Și-a botezat fiul după solistul trupei

Se pare că Rick este un fan înfocat al trupei, botezându-și fiul cu numele Axl, după solistul Alx Rose, și având semnăturile membrilor trupei tatuate pe braț.

Guns N' Roses este o trupă hard rock americană, formată în Los Angeles în anul 1985. Grupul a devenit celebru în 1987, cu albumul de debut "Appetite For Destruction" şi a rămas cunoscut pentru piese precum "Welcome to the Jungle", "Sweet Child o' Mine", "Paradise City" şi "November Rain". În anii 1990, activitatea formaţiei a fost afectată de plecările a doi dintre membrii originali: chitaristul Slash a părăsit trupa în 1996, iar basistul Duff McKagan a plecat în 1997.

Ultima dată când s-a reunit trupa

Formula originală Guns N' Roses s-a reunit în anul 2016, când solistul Axl Rose, chitaristul Slash şi basistul Duff McKagan au organizat turneul "Not In This Lifetime...". Turneul, care a început în aprilie 2016 şi s-a încheiat în noiembrie 2019, a devenit a treia serie de concerte cu cele mai mari încasări din toate timpurile - 584,2 milioane de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel