Pilotul iordanian capturat de Statul Islamic, ars de viu într-o cuşcă

Teroriştii grupării Statul Islamic au anunţat, marţi, că l-au ars de viu pe pilotul iordanian Maaz al-Kassasbeh, ţinut ostatic, scrie dailymail.co.uk.

Întregistrarea, postată sub titlul 'Healing the Believers Chests' (trad. Vindecarea sufletelor credincioşilor), îl arată pe pilotul iordanian, îmbrăcat într-un costum portocaliu, asemănător deţinuţilor din Guantanamo, închis într-o cuşcă. Ulterior, acesta este incendiat.

Imaginile cu execuţia ostaticului circulă deja pe Twitter.

Grupul terorist susţine că ostaticul executat este Maaz al-Kassasbeh, pilotul militar iordanian capturat după prăbuşirea avionului de vânătoare F-16 în Siria pe 24 decembrie 2014.

Citește și: SUA ar putea trimite trupe terestre în Irak - secretarul Apărării

Guvernul Iordaniei a confirmat asasinarea pilotului militar, precizând că execuţia extrajudiciară a avut loc pe 3 ianuarie.

Gruparea teroristă Stat Islamic în Irak şi Siria ceruse eliberarea islamistei Sajida al-Rishawi, condamnată la moarte şi închisă în Iordania pentru participare la un val de atentate în 2005. Iordania acceptase eliberarea islamistei în schimbul pilotului, dar ceruse dovezi că militarul era în viaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel