Pilula contraceptivă este considerată cea mai mare invenţie a secolului XX. Dar de ce a reuşit această pastilă să aibă impact în întreaga lume?
Autor: Anca Murgoci
Pilula a schimbat rolurile tradiţionale ale bărbaţilor şi femeilor în societate. Pînă în anul 1960 cînd a fost descoperită pilula, viaţa femeilor era total distinctă. Se căsătoreau la vîrste fragede şi rămîneau acasă să îşi crească copiii, în timp ce bărbaţii mergeau la serviciu. Astăzi o femeie poate alege să aibă copii, să meargă la universitate sau să îşi facă o carieră. Pilula contraceptivă a fost instrumentul esenţial în realizarea acestor schimbări.
“Cred că nimeni nu s-a gîndit că pastila va fi atît de revoluţionară precum a fost”, a declarat Valerie Beral, profesoară de epidemiologie, de la University of Oxford care şi-a petrecut ultimii 40 de ani în cercetarea pilulei. Aceasta adaugă că medicamentul a fost cea mai importantă descoperire din secolul XX pentru sănătatea femeilor.
Potrivit BBC Mundo, de-a lungul timpului, pilula a fost controversată. Criticii care s-au opus controlului naşterii au spus că medicamentul reprezintă o formă de avort şi că ar trebui prescris doar în cazul femeilor care au avut prea mulţi copii. Treptat, utilizarea lor s-a extins. În anul 1970, clinicile de planificare familală au putut să prescrie pilula femeilor. În prezent, se estimează că 100 de milioane de femei utilizează pilula contraceptivă.
Pilula a pus capăt perioadei în care bărbaţii se căsătoreau cu femeile pentru că ele rămîneau însărcinate din mod accidental. Specialiştii spun că medicamentul face parte dintr-o schimbare social majoră.
Potrivit Center for Population Change din Scoţia, în anul 1960, cel puţin unul din 100 de adulţi cu vîrste de pînă la 50 de ani trăiau în concubinaj în Marea Britanie. Astăzi vorbim de unul din şase indivizi care trăiesc în concubinaj. Pilula a dat posibilitatea femeilor să facă sex unde vor, cînd vor şi cu cine vor. Medicamentul a schimbat dinamica relaţiilor dintre un bărbat şi o femeie. De asemenea, medicamentul are un impact major în sănătate. Cercetătorii spun că reduce riscul apariţiei cancerului de col uterin şi a cancerului ovarian.
Citiţi şi:
Vezi ce legătură există între călugăriţe şi pilulele contraceptive
Pilula contraceptivă pentru bărbaţi ar putea ajunge în curând în farmacii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News