Pintea: 'Am publicat Ordinul de ministru care va elimina angajările'

Sorina Pintea, declarații
Sorina Pintea, declarații

Sorina Pintea a precizat, miercuri, că a fost publicat în Monitorul Oficial un nou Ordin de ministru care face referire la exercitarea profesiei de medic stomatolog sau farmacist în România. Ea a spus că scopul este eliminarea angajărilor pe bază „de orice altceva în afară de meritocrație".

Ministrul a spus că publicarea noului Ordin vine să contraatace situația neplăcută prin care angajările din anumite unități medicale se fac și pe alte criterii decât cele ale competenței și meritului.

„Publicarea acestui Ordin şi elaborarea acestei metodologii este un răspuns la întrebările pe care de foarte mulţi ani le adresăm tuturor sindicatelor, spitalelor astfel încât să eliminăm angajările pe bază de orice altceva în afară de meritocraţie", a conchis ministrul.

Publicat în Monitorul Oficial

Potrivit aceleiași surse, miercuri a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul de ministru care face referire la exercitarea profesiei de medic stomatolog sau farmacist în România, atât în unitățile medicale publice, cât și în cele private, urmând ca în curând să fie publicată în transparență decizională și Legea profesiilor medicale.

„Astăzi (miercuri, n.r.) a apărut în Monitorul Oficial publicat Ordinul de ministru 895 privitor la exercitarea profesiei de medic stomatolog sau farmacist pe teritoriul României. De asemenea, în zilele următoare vor fi publicate în transparenţă decizională Legea profesiilor medicale, precum şi acea metodologie de organizare a concursurilor pentru medicii şi personalul medical , metodologie care are la bază un singur criteriu-meritocraţia", a spus Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a declarat că tot miercuri, Legea 282 din 2015 privind organizarea de transfuzie sanguină a fost modificată și că aceste schimbări vizează implementarea cerinţelor directivelor europene în contextul facilitării creșterii nivelului de Securitate transfuzională, asigurării optime a tratamentului și organizarea unui sistem național de hemovigilenţă funcțional.

„Am discutat zilele trecute despre modificarea Legii 282 din 2015 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină. În acest moment, aceste modificări pe care le-am promis se află în transparanţă decizională, iar schimbările preconizate se referă la implementarea cerinţelor directivelor europene, la crearea cadrului legale pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem informatic care să asigure transabilitate de la venă la venă, despre asigurarea creşterii nivelului de securitate transfuzională, asigurarea utilizării optime şi a raţionale a tratamentului transfuzional, organizarea unui sistem naţional de hemovigilenţă funcţional, precum şi alte lucruri care vor duce la îmbunătăţirea activităţii de transfuzie sanguină", a spus ministrul Sănătății.

Vezi și: MS a pus în dezbatere publică un proiect privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel