Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat joi că în privinţa transplantului de plămâni a semnat un acord cu Ungaria, în prezent sunt discutate condiţiile tehnice, iar la sfârşitul lunii iunie ar putea fi semnat acordul tehnic, pentru ca ulterior să înceapă colaborarea propriu-zisă.
"Acordul cu Ungaria va avea în spate nişte condiţii tehnice specifice, avem un grup de lucru format din dr. Radu Zamfir, dr. Narcis Copcă, dr. Andrei Leşan de la Cluj, stabilesc condiţiile tehnice în care se vor realiza aceste schimburi. Noi dorim ca la sfârşitul lunii iunie să putem semna acest acord tehnic, astfel încât să putem da drumul la colaborarea propriu-zisă. Este un acord pentru zece pacienţi pe an. Am semnat acordul cu Ungaria, discutăm acum condiţiile tehnice, la sfârşitul lunii iunie vom termina de pregătit aceste condiţii tehnice şi vom putea da drumul efectiv la colaborare", a declarat Sorina Pintea la Digi 24.
Ea a menţionat că luna viitoare va merge la Roma pentru a discuta un acord cu Agenţia Naţională de Transplant din Italia, tot pentru transplantul pulmonar.
"Este nevoie de aceste acorduri pentru a putea avea o soluţie de backup pentru pacienţii noştri aflaţi pe lista de aşteptare şi care nu vor avea la timp organele", a precizat Pintea.
Ministrul a mai spus că în urmă cu o lună a cerut într-o scrisoare adresată Eurotransplant ca România să fie primită în etapa a doua a candidaturii.
"România, ca să poată trimite pacienţii spre a beneficia de un transplant pulmonar, de asta vorbim în mod special, într-una din ţările UE, trebuia să dea nişte plămâni la schimb, iar noi anul trecut aveam o restanţă de 24 de organe. (...) Am avut o întâlnire oficială cu board-ul Eurotransplant (...) în urmă cu o lună, am cerut într-o scrisoare adresată Eurotransplant să fim primiţi în step-ul II, pentru că sunt nişte paşi pe care trebuie să îi faci pentru a deveni membru, adică să ne găsim o ţară, o clinică care să preia pacienţii noştri, ai căror medici să vină să opereze aici şi noi am propus Hanovra (...). Pasul acesta ne ajută în transplant - în momentul în care noi avem un pacient şi ei au un organ care ar fi disponibil la acea clinică cu care noi vom avea legături, atunci pacienţii noştri pot fi transplantaţi acolo, dar în acelaşi timp şi noi trebuie să avem aceste organe. Merg acolo şi donatorul, şi primitorul", a explicat Sorina Pintea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu