Piperea, MEMORIU la Avocatul Poporului pentru sesizarea CCR. Legea carantinei, VIZATĂ

Avocatul Gheorghe Piperea
Avocatul Gheorghe Piperea

Avocatul Gheorghe Piperea a anunțat astăzi va depune la Avocatul Poporului un memoriu în care va solicita sesizarea CCR în vederea exercitării controlului de constituționalitate a priori a legii carantinei. 

Publicitate

Printr-o postare pe Facebook, avocatul Gheorghe Piperea a anunțat că va depune astăzi la Avocatul Poporului un memoriu prin care va solicita să sesizeze CCR „în vederea exercitarii controlului de constitutionalitate a priori (înainte de promulgare) a legii carantinei, votată aseară de Senat”.

Gheorghe Piperea a precizat că memoriul are patru motive de neconstituționalitate formale și șapte motive de neconstituționalitate de fond. 
Avocatul a făcut publice „cele mai preocupate dintre acestea”.

  • „1. Forma legii, asa cum a fost adoptată, încalcă principiul separației puterilor în stat, întrucât inițiativa legislativă a apartinut guvernului, dar legea a fost aproape în intregime modificată în Parlament, ceea ce a determinat un inadmisibil clivaj între inițiativa legislativă guvernamentală și cea parlamentară.”
  • „2. Legea criticată a introdus noțiunea de “persoană suspectă” de a fi infectată cu un agent patogen, “calitate” pe care o căpătată pentru simplul fapt că provine dintr-o zona cu epidemie sau pentru că a intrat în contact cu o persoană infectată. Or, noțiunea normativă de “suspect” are o conotație procesual-penală, desemnând o persoană care poate să fie sau nu vinovată de săvârșirea unei fapte penale, dar care este bănuită de ceva penal de către organele de cercetare penală.” 
  • „3. Legea criticată înlocuiește dreptul la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, prevăzut în art. 47 alin.2 din Constituție, cu obligația de a fi sănătos. Orice simptom de gripă sau de răceală poate fi ușor confundat de funcționarii de la DSP cu covid-19. Această confuzie a fost făcută chiar de președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, care a declarat despre covid-19 că este “o simplă răceală”. Declarația este publică, fiind dată în ziua de 27 februarie 2020. Se poate presupune că, atunci când a făcut această declarație, președintele se consultase deja cu specialiștii în epidemii și virusuri. Din această perspectiva, este evident că nu ne putem ascunde de autoritățile medicale dacă avem frânturi de simptome de boală contagioasă – strănut, tușe, tremurat de frig. Pentru a nu fi reclamați la 112, suntem obligați să fim sănătoși de acum încolo”.
  • „4. Legea introduce conceptul de “grup populational”, definit că grup de persoane care prezintă una sau mai multe caracteristici comune. Acest concept este similar cu termenii juridici utilizați în legislația nazistă. Caracteristicile comune pot fi rasă, culoarea pielii, dizabilitatea, profesia, lipsa averii, lipsa posibilitățîi de a munci, lipsa asigurării medicale etc. Or, acest concept abominabil face legea anti-constituțională din start, încălcând principiile statului de drept și principiul non-discriminării. În plus, conceptul de “grup populational”, care ar putea conține “persoane suspecte”, antrenează responsabilitatea colectivă pentru suspiciunile la adresa unor indivizi, precum și detenția medicală pentru neșansa de a fi inclus într-un astfel de grup de “risc”. Medicii, asistențîi, polițiștii care fac vizite deținuților medicali, jandarmii care escorteaza dubele cu asemenea deținuți, avocațîi și magistrațîi din palatele de justiție, funcționarii publici care lucrează permanent cu publicul, toți pot fi membri ai acestor nedorite grupuri populationale și, deci, "persoane suspecte".Iar cel care desemnează grupurile populationale este, desigur, “comandantul acțiunii”, prin ordin executoriu imediat și cvasi-inatacabil în justiție.
  • „5. În fine, legea este viciată din punct de vedere constituțional și pentru că impune adevărate sancțiuni, mergând până la privare de libertate, în baza unor simple suspiciuni ale unor funcționari ai aparatului sanitar birocratic. A se observă că legea utilizează obsesiv cuvântul “liberare” pentru persoanele suspecte, în loc să utilizeze termenul corect din punct de vedere medical și etimologic de “externare”, ceea ce accentuează caracterul sau represiv”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel