Alina Mungiu Pippidi a povestit într-un interviu pentru DC News ce înseamnă de fapt Mecanismul de Verificare și Cooperare (MCV), dar și cum a văzut ea schimbarea de putere în Austria.
Politologul Alina Mungiu Pippidi a explicat în interviul pentru DC News ce crede ea despre MCV:
”Ce este MCV-ul global? Ideea, în principiu, e bună, numai că este o prostie. Dar este o prostie de la un cap la altul. Problema este că MCV este o anexă la un tratat în care spune că dacă în primii trei ani nu intri, sau cum s-a dovedit la noi în primii 15 ani, și nu faci cutare sau cutare te expui următoarelor sancțiuni. Acel tratat ți se aplică pentru că ai semnat pe el. În afară de români și de bulgari nimeni nu a mai semnat MCV, deci nu li se poate aplica. (...) Ce poți să faci este să folosești articolul 7, ceea ce s-a început cu Polonia și Ungaria, dar e foarte greu din cauza lipsei majorității”, a precizat Alina Mungiu Pippidi.
”E foarte greu să spui că în Europa este egalitate de tratament. În timp ce era discuția cu legile justiției din România, Comisia de la Veneția făcea României obsevație ca să nu ai nu știu ce aranjament legal, deși acesta există și în Germania! Numai că în Germania nu deranjează pe nimeni, pentru că nu sunt probleme și nu există alt grup de țări care să-i spună Germaniei ce să facă!” a mai spus politologul.
Alina Mungiu-Pippidi a mai atras atenția: ”Eram la Viena acum un an și jumătate și au fost alegeri. Și se alege partidul radical-extremist. Care este primul lucru pe care-l fac? Li se dă Ministerul de Interne, iar primul lucru pe care-l fac este să folosească un serviciu special ca să aresteze un alt serviciu, care este cel care îi supraveghea pe extremiștii politici și care-i ascultase pe ei în toți anii în care au fost în opoziție, pentru că era considerat un partid cripto-fascist”.
”Cum să spun, trimiți mascații la un alt serviciu al statului, îi umflă pe aia, iau toate înregistrările începând cu patru ani în urmă... și la Bruxelles nu spune nimeni nimic. Am plecat cu totul îngrozită că se poate întâmpla așa ceva, că mi se părea începutul fascismului. Și uite cum s-a terminat, cu vândut contracte publice la ruși sau altora”, ne-a mai povestit Alina Mungiu Pippidi.
Mai multe informații legate de ce se întâmplă în politica europeană și privește țara noastră, aflați din interviul de mai jos:
VIDEO
Citește și: Mungiu-Pippidi: Lamentări despre cum pierd românii și la ce umilințe sunt supuși
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu