EXCLUSIV  Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții

Sursa Foto: captura foto Antena 3 CNN
Sursa Foto: captura foto Antena 3 CNN

CNA a reacționat după valul de susținere online care a apărut față de piromanul care a incendiat o încăpere din Palatul Parlamentului. Vicepreședintele Consiliului, Valentin Jucan, a explicat că instituția poate interveni doar în cazul conținutului audio-video și nu are atribuții asupra comentariilor sau textelor scrise, însă DIICOT poate acționa dacă există instigări la violență. Mircea Toma, membru CNA, a subliniat că susținerea publică a violenței încalcă regulile platformelor precum TikTok, care interzic acest tip de conținut.
 
 

Citește și: Cum a devenit piromanul de la Parlament eroul României. Mădălin Dumitru, CEO & Founder Cyber Smart Defence, interviu

Cazul individului care a incendiat o încăpere din Palatul Parlamentului a stârnit reacții mixte pe rețelele sociale, în special pe TikTok, unde mulți internauți l-au felicitat și încurajat. În fața acestei susțineri publice, autoritățile au oferit clarificări cu privire la limitele lor de intervenție în mediul online.

Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a explicat într-un interviu pentru DCNews că, deși CNA are atribuții limitate în mediul digital, anumite acte de instigare la violență pot fi investigate de DIICOT.

"Comisia și Parlamentul European au constatat că nu mai există diferențe între ceea ce vedem pe TV și ceea ce vedem pe platforme precum YouTube sau TikTok. În acest moment, atribuțiile CNA-urilor sunt identice în toată Europa. Noi NU avem posibilitatea de a analiza textul scris, fie că vorbim despre comentarii ori articole. CNA se ocupă doar de conținutul audio-video asumat editorial", a declarat Jucan.

Acesta a adăugat că, în cazuri de conținut instigator sau ilegal, DIICOT poate interveni. "Nu putem interveni în legătură cu textele scrise și comentariile. Singurii care ar putea să intervină, dar depinde foarte mult de natura comentariilor, sunt cei de la DIICOT, când textul instigă la violență sau alte elemente care duc la încălcarea legii", a spus el.

Jucan a explicat și modul în care funcționează algoritmii de pe TikTok, care favorizează promovarea opiniilor conflictuale: "Contentul este ridicat cu ajutorul unui algoritm specific pe care îl are TikTok, spre deosebire de Facebook și Instagram, și este unul de natură instigatoare. În general, algoritmii TikTok sunt construiți în așa fel încât contradicțiile și punctele de vedere aflate în opoziție să fie stimulate".

Mircea Toma, membru al CNA, a subliniat că susținerea piromanului pe TikTok este o formă de încurajare a violenței

"Vorbim despre încurajarea violenței, ar trebui să fie raportate. Afirmația «bravo» în acest context încalcă codul platformei", a explicat Toma, menționând că TikTok are un cod de conduită care interzice postările instigatoare la ură și violență, similar altor platforme.

Toma a adus în discuție și reacțiile publicului, subliniind că mulți dintre cei care l-au aplaudat pe agresor nu cunosc toate detaliile: "Cetățenii care îl aplaudă pe acest mic agresor și care îl numesc «erou național» știu, oare, că a dat foc unor ii, unor haine tradiționale? Nu cred că l-ar mai aplauda cineva dacă ar ști acest detaliu".

Se așteaptă, de asemenea, modificări legislative care să extindă responsabilitățile CNA în mediul digital. "Noua versiune a codului audiovizual este în pragul votului și include extinderea responsabilităților pe zona digitală", a adăugat Mircea Toma. Cu toate acestea, modificările nu vor acoperi și textele scrise, ceea ce înseamnă că intervențiile CNA vor rămâne limitate la conținutul audio-video.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel