Analistul politic Cristian Pîrvulescu susţine că trecerea lui Cristian Popescu Piedone de la PC la UNPR reprezintă în primul rând o lovitură de imagine aplicată USL, prin plecarea unui pion important. Sectorul 4 din Capitală era constituia o miză pentru USL în planul de cucerire a Bucureştiului, dar acum balanţa se va înclina în favoarea alianţei de guvernare. Dintre motivele care l-au determinat pe Piedone să părăsească partidul se pot număra şi presiunile politice generate de dosarele în care este implicat, dar şi anumite nemulţumiri legate de aspiraţiile politice ale PC.
"Această mutare a pus PC-ul şi USL, într-o situaţie destul de delicată, pentru că se schimbă raportul de forţe în Bucureşti. USL a primit o lovitură grea în acest moment, chiar şi în plan moral. PDL împreună cu UNPR au un ascendent în momentul de faţă", susţine Pîrvulescu.
Conform ultimelor sondaje UNPR este unul dintre partidele cu procente nesemnificative, dar cu toate acestea reuşeşte să racoleze oameni. "Motivele pentru care a ales această mutare sunt diverse. Să nu uităm că UNPR este la guvernare şi promisiunile pot fi altele din această poziţie. Există şi posibilitatea anumitor presiuni, pentru că Piedone are mai multe dosare în care a fost implicat. Se prea poate ca el să fi plecat în baza relaţiei bune pe care o are cu actualii şefi ai UNPR de pe vremea când erau colegi la PSD", mai susţine analistul politic.
Piedone a făcut anunţul plecării, dar a precizat că în acest moment va rămâne în PC, pentru că dacă ar pleca, ar trebui să renunţe la mandatul de primar. "Nu se pune problema unui boicot. Loialităţile în politica românească nu prea există şi tocmai de aceea nu cred că a plecat pentru ca apoi să joace dublu rol, îl putea juca şi acum, nu era o problemă", a conchis Pîrvulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News