Ministrul Justiției, Mona Pivniceru, va anunța, joi, în cadrul unei conferințe de presă nominalizările pentru șefia DNA și a Parchetului General. Tiberiu Nițu ar fi favorit pentru DNA, iar Ioan Irimie şi Claudiu Dumitrescu pentru nominalizarea la conducerea Parchetului General.
Joi, începând cu ora 10.00, ministrul Justiţiei, Mona Maria Pivniceru va susţine o conferinţă de presă, în cadrul căreia vor fi anunţate rezultatele selecţiei candidaţilor pentru funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Pentru funcţia de procuror șef al Parchetului General s-au înscris: magistratul militar Gheorghe Cornescu, Elena Hach, Gheorghe Moţa, Tiberiu Niţu, Constantin Sima, Viorica Stoica. Sima şi Stoica s-au înscris şi pentru funcţia de procuror-şef al DNA.
Pentru şefia DNA s-au mai înscris: Claudiu Dumitrescu, detaşat în funcţia de şef al Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF), Codruţa Kovesi, detaşată la Ministerul Afacerilor de Externe (MAE), Vasile Ioniţă, Ioan Irimie şi Paula Tănase.
Potrivit unor surselor Mediafax, cele mai mari şanse le are Tiberiu Niţu, candidat pentru funcţia de procuror general al României, în timp ce pentru şefia DNA, opţiunile se împart între Ioan Irimie şi Claudiu Dumitrescu.
Tiberiu Niţu este fost prim-adjunct al procurorului general Laura Codruţa Kovesi, Claudiu Dumitrescu este actualul şef al DLAF, iar Ioan Irimie este procuror la Cluj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News