Ministrul Justiției Mona Pivniceru a declarat, joi la Bruxelles, că a explicat vicepreşedintelui CE Viviane Reding şi secretarului general al instituției, Catherine Day, că nominalizarea procurorilor şefi, potrivit legii care se aplică din 2005, este o prerogativă a ministrului și nu un examen, sau un concurs, sau un examen de promovare.
"S-a explicat care este substanța textului, până la urmă alegerea procurorului general și a procurorului șef DNA aparține ministrului, care va fi ajutat de o comisie de recomandare compusă din procurori de la Parchetul General și procurori de la DNA, cu condiția ca aceștia să fie în acelaș timp și formatori la Institutul Național al Magistraturii, un specialist în management tot de pe lista formatorilor de la Institutul Național al Magistraturii și un psiholog, toată această comisie de recomandare concurând la ajutarea ministrului în a opera cea mai bună alegere, adică un profil al unei persoane, cel mai complet, cel mai avizat și cu abilitățile necesare de a ocupa acest post. Asta a trebuit să explic, că procedura este cumva la limita între concurs, examen și promovare, textul care s-a aplicat, de altminteri din 2005, fără a crea suspiciunile prezente este un text extrem de simplu, care spune că ministrul justiției propune", a declarat ministrul Justiţiei, după întrevederile cu Viviane Reding şi Catherine Day, la Bruxelles.
Mona Pivniceru a explicat că, potrivit legii, ministrul este cel care face mai departe propunerea celorlalte autorităţi, analiza dosarelor de către comisia stabilită în acest sens având rol ajutăto. "Or dacă ministrul justiției propune, noi, în deschiderea față de Comisie am agreat ideea acestei transparențe care, până la urmă, nu rămâne decât o propunere, indiferent de publicitatea și de sprijinul acestei comisii, este competența exclusivă a ministrului de a opta candidaturile propuse de acea comisie, deci nu putem identifica o propunere, o alegere, o responsabilitate a ministrului cu un examen, sau un concurs, sau un examen de promovare care desigur se desfășoară în alți parametri", a precizat ministrul Justiției, citează NewsIn.
În legătură cu acele critici privind lipsa de transparenţă a procedurii, ele se refereau la nevoia "de a se afișa candidaturile, de a se publica condițiile, criteriile pe care trebuie să le realizeze, astfel încât și cu sprijinul comisiei de recomandare ministrul să poată opera cea mai corectă și responsabilă alegere", a mai adăugat Pivniceru.
Întrebată dacă speră că i-a convins în legătură cu aceste proceduri, Pivniceru a răspuns: "Eu sper că da".
Despre ”schimbările” pe care le va face în urma semnalelor CE, ministrul Justiției a precizat că instituția pe care conduce a preluat deja o parte din recomandări. "Schimbările deja au fost agreate în sensul celor care le-am făcut, ni s-a sugerat o listă scurtă și o listă lungă a candidaților, pentru că s-a înțeles că nu pot fi notați, pentru că nu este concurs, este doar un sprijin adus ministrului de a opta pentru o variantă corectă".
"Legea a fost schimbată în 2005, în baza acelei legi s-au operat deja două numiri în sistem la vârf, ea nu a constituit obiect de contestare publică, nici de dispută publică. Probabil că evenimentele din vară au făcut ca Comisia Europeană să fie un pic mai atentă asupra tuturor modificărilor din România, nu neapărat în zona asta. În definitiv, sunt doar un ministru care aplică legea așa cum este ea. Când se va voi schimbarea ei, Parlamentul va face cuvenitele modificări în sensul în care dorește Comisia", a mai precizat Mona Pivniceru, ministrul Justiției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News