Pizza cu blat subțire ca la pizzerie! Rețeta e simplă și nu ai cum să dai greș.
Ai nevoie de 800 grame făină, jumătate de litru de apă călduță (500 ml), 30 de grame de drojdie proaspătă sau două plicuri a câte 7 grame, 2 lingurițe rase de sare, 1 lingură de zahăr, 5 linguri ulei.
Mod de preparare:
Amestecați drojdia cu zahărul și cu apa. După câteva minute, adăugați uleiul și 400 gr făină. Amestecați bine, apoi adăugați sarea și restul de făină, treptat. Se lasă la dospit 30 de minute și apoi se întinde aluatul.
Puneți o foaie de copt pe tava de cuptor, adăugați aluatul deja întins pentru foaia de pizza și apoi tot ceea ce doriți pentru o pizza conform gustului dvs.
Pizza va fi gata în maximum 10 minute, la foc mediu.
Cum vă dați seama că aluatul s-a copt? E simplu, marginile se desprind se foaia de copt și vor fi puțin ridicate.
Din această rețetă vor ieși două pizza mari, cât două tăvi de cuptor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu