Pizza perfectă la tine acasă! Secretul nu stă nici în modul de coacere, nici în topping-uri, ci în aluat

Pizza / Foto Pixabay
Pizza / Foto Pixabay

Un bucătar italian a dezvăluit care este cel mai important lucru atunci când vrei ca pizza pe care o prepari acasă să iasă perfect.

Alegeri prezidentiale 2024

Michele Leo a dezvăluit, pentru huffpost.com, care este secretul său legat de pizza. Poate vă gândiți că o pizza nu poate fi autentică dacă nu este coaptă într-un cuptor cu lemne sau dacă nu este asezonată cu un sos special. Potrivit bucătarului, secretul nu stă nici în modul de coacere, nici în topping-uri, ci în aluat.

„Ingredientele de bază sunt cheia. Cum aluatul de pizza se face doar din apă, făină, sare și drojdie, este evident că totul se rezumă la calitatea acestor ingrediente simple, dar și la timpul pe care suntem dispuși să-l alocăm pregătirii acestui preparat. Cu cât făina este mai bogată în gluten, cu atât aluatul are nevoie de un timp mai îndelungat pentru dospire, pentru ca pizza sa fie ușor de digerat. Așadar, trebuie să aflați cât de mult gluten conține făina pe care o folosiți. De aceea există anumite tipuri de făină speciale pentru pizza, care au un conținut optim de gluten. În plus, aluatul trebuie lăsat la crescut între 8 și 10 ore. După acest timp, nu va mai exista problema intoleranței la drojdie, o problemă des întâlnită când aluatul este băgat în cuptor înainte ca drojdia să-și ‘termine’ treaba”, a spus bucătarul.


CITEȘTE ȘI: Nutriționistul Bilic: Cafeaua băută cu lapte ține de foame 2-3 ore, precum o porție de ciorbă

Nutriţionistul Mihaela Bilic a făcut lumină în ceea ce priveşte consumul de cafea.

„Cafeaua și silueta. Da, cafeaua ajută la slăbit și nu doar printr-un singur mecanism, ci prin mai multe. Se cunoaște efectul tonic, stimulant al cofeinei asupra sistemului nervos. Este adevărat, cafeaua ne trezește. Și nu doar pe noi, ci și tubul digestiv - mai exact musculatura netedă din pereții intestinului este contractată, fapt care duce la mișcări peristaltice, de progresie a conținutului digestiv. Deci nu încape îndoială, cafeaua stimulează digestia, accelerează tranzitul intestinal și previne constipația.

Tot cafeaua stimulează metabolismul, adică mai exact intensifică conversia grăsimii de rezervă în glucoza necesară mișcării, crește rezistența la efort și capacitatea de contracție a mușchilor. Nu întâmplător cofeina a fost pusă pe lista substanțelor cu efect de doping la sportivi. Ea, cofeina, consumată cu 20-30 min înainte de efortul fizic crește performanța sportivă și mobilizează depozitele de grăsime. Deci ajută la slăbit!

Și nu în cele din urmă cafeaua inhibă apetitul, te ajută să mai uiți un pic de senzația de foame. Orice substanță cu efect de stimulare a sistemului nervos (excitanți psihici) produce ca și contra-efect o inhibare a centrului foamei. Când ești agitat, când nivelul adrenalinei sau dopaminei e crescut, celelalte senzații sunt blocate, inclusiv foamea. Iar ca secret suplimentar, cafeaua băută cu lapte rămâne mult timp în stomac și ține de foame 2-3 ore, precum o porție de ciorbă”, a precizat Mihaela Bilic.

„Câte cafele putem consuma zilnic, fără niciun risc pentru sănătate? În cărțile de medicină se spune că maximum 5 cești. Eu vă confirm că fie și doar 3 cești/zi fac diferența: se deblochează slăbitul și uitați și de foame. Doar să nu-i deranjați pe cei din jur, pentru că veți avea și o putere de muncă mai mare”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel