Plachie de ciuperci. Rețeta din perioada 1929-1948

Sursa foto: captura video Youtube RecipeTin Eats
Sursa foto: captura video Youtube RecipeTin Eats

Dacă vrei o rețetă ușoară și răcoritoare, această plachie de ciuperci îți va merge la suflet, mai ales în perioada aceasta cu temperaturi foarte ridicate. Se servește rece!

Ingrediente

150 ml ulei
4-5 cepe
1 linguriţă zahăr
180 g orez
500 g ciuperci
puţină sare
puţin piper
1 legătură pătrunjel

Cum se prepară

Ceapa se curăță, se spală, se taie solzişori şi apoi se rumeneşte împreună zahărul în uleiul încins. Se adaugă orezul şi se lasă puţin să se înnăbuşe împreună cu ceapa, amestecând bine. Se adaugă ciupercile spălate şi tăiate feliuţe, sare, piper şi se acoperă cratiţa astfel încât ciupercile să îşi lase zeama (amestecăm frecvent ca să nu se prindă de cratiţă), potrivit reteteistorice.ro.

Când ciupercile şi-au lăsat destul de multă zeamă, adăugăm jumătate din cantitatea de pătrunjel tocat mărunt, acoperim oala şi o lăsăm pe foc sau o punem la cuptor până când orezul e bine fiert (pe parcurs, adăugăm apă numai în cazul în care zeama ciupercilor scade şi orezul mai trebuie fiert).

Când plachia e gata, se presară pe deasupra restul de pătrunjel tocat mărunt şi se lasă să se răcească. Se serveşte rece.

BONUS: Prăjitură rapidă cu afine, rețeta. Va fi devorată și o vei repeta!

Ingrediente:

200 g afine proaspete sau congelate

200 g făină

150 g zahăr

1 plic praf de copt (10 g)

1 praf de sare

2 ouă

100 ml ulei

100 ml lapte

1 linguriță esență de vanilie (opțional)

coajă rasa de la o lămâie (opțional)

zahăr pudră pentru decor (opțional

Cum se prepară

Preîncălzește cuptorul la 180°C. Unge o tavă de copt (de preferat 20x30 cm) cu unt sau ulei și tapetează cu făină sau folosește hârtie de copt. Într-un bol mare, amestecă făina, praful de copt și un praf de sare. Într-un alt bol, bate ouăle cu zahărul până devin pufoase. Adaugă uleiul și laptele, continuând să amesteci. Încorporează esența de vanilie și coaja de lămâie, dacă folosești.

Toarnă amestecul de ingrediente umede peste cele uscate și amestecă ușor până când obții un aluat omogen. Adaugă afinele și amestecă ușor pentru a le distribui uniform în aluat. Toarnă aluatul în tava pregătită și nivelează suprafața. Coace în cuptorul preîncălzit timp de aproximativ 25-30 de minute sau până când prăjitura trece testul scobitorii (scobitoarea introdusă în centrul prăjiturii iese curată).

Lasă prăjitura să se răcească în tavă pentru câteva minute, apoi transfer-o pe un grătar pentru a se răci complet. Dacă dorești, presară zahăr pudră deasupra înainte de servire.

Vezi și: Prăjitură pufoasă cu vișine. Rețeta preferată a sezonului

Budincă de macaroane cu brânză. Rețeta din 1955

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel