Viorel Hușanu, președinte Sanitas, anunță posibilitatea unor proteste ale sindicaliștilor.
Liderul Sanitas, Viorel Hușanu, a vorbit la Realitatea Plus, joi seara, despre plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare la 500 de lei, pentru personalul medical.
"Suntem foarte nemulțumiți, pentru că această plafonare duce la scăderea veniturilor angajaților din sistem. Ponderea acestui spor este de aproximativ 10% în venitul unui medic, de exemplu. Angajații se așteptau la o creștere de venituri, la o reparație a regulamentului de sporuri. Ei se așteptau la o reparație morală, or, în aceste condiții lor le scad veniturile. Angajarea răspunderii este un lucru foarte grav, pentru că noi suntem considerați parteneri sociali dar nu suntem consultați niciodată. Nu poate Guvernul să-și asume prin răspundere legislația salarizării. De ce mai existăm? Toate astea ar trebui gândite și discutate cu sindicatele”, a explicat Hușanu.
”Putem să ne așteptăm la proteste. Avem în vedere în ianuarie și februarie niște acțiuni organizatorice sindicale, dar colegii mei vor să renunțăm la acele acțiuni și vor să vină la București să desfășurăm orice formă de protest. Mă refer la pichetări, la mitinguri, la marșuri ș.am.d. Dacă măsura rămâne, vor fi proteste în luna ianuarie”, a declarat liderul Sanitas la realitatea Plus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu