Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că plafonul pentru ajutoarele de încălzire pentru perioada de iarnă va crește puțin pentru persoanele cu venituri mici care vor beneficia de acest ajutor, după ce Guvernul nu va mai acorda subvenţia de 45% din valoare combustibilului pentru generarea energiei termice.
"Guvernul a luat decizia ca aceste ajutoare pe care statul le dă să meargă direct la cei care au nevoie. Până acum, subvenţia pe care o acorda Guvernul de la Bucureşti era, la combustibil, de 45% din valoare, care se aplica nediferenţiat - şi la unul care avea un bloc de locuinţe sau la unul care avea avere de 100 de milioane de euro sau cu cineva care are pensia minimă, i se aplică acelaşi sprijin, adică beneficia în egală măsură. Acum Guvernul vine şi spune: 'dăm ajutoare concret la cei care au venit pe membru de familie până la o anumită sumă sau la cei care, de exemplu, sunt persoane singure, atunci iarăşi sprijinul pe care statul îl dă este mai mare decât la cel care este în cadrul unei familii şi se stabilesc plafoanele de sprijin, de ajutor de încălzire'. (...) Se va ridica puţin plafonul acestor ajutoare, pentru că se elimină subvenţia aceasta de care am vorbit, de 45%. Şi atunci ce dă Guvernul (...) va fi ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici", a spus premierul.
El a mai arătat că administraţiile locale vor putea, în continuare, fie să acorde subvenţie pe costul gigacaloriei, fie să acorde subvenţie şi ajutoare de încălzire, fie să acorde numai ajutoare de încălzire direcţionat pentru familiile care sunt cu venituri mai mici, fiind la decizia acestora modul de acordare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News