Plaja din România care a fost inclusă în topul celor mai relaxante 10 plaje din Europa

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

O plajă din România a fost inclusă în topul celor mai relaxante 10 plaje din Europa.

Un nou studiu a dezvăluit care sunt cele mai relaxante plaje din lume. Studiul, realizat de SpaSeekers.com, a numărat de câte ori a fost menționat cuvântul „relaxare” în recenziile de călătorie online ale unora dintre cele mai populare plaje din lume, dezvăluind astfel care este plaja pe care trebuie să o vizitați în fiecare țară, atunci când într-adevăr trebuie doar să vă relaxați. Lista dezvăluie locurile preferate pentru oricine caută o excursie relaxantă, liniștită și plăcută.

Astfel, potrivit cercetării, Little French Key din Honduras ar fi cea mai relaxantă plajă din lume, cu peste 4.250 de recenzii în care oamenii au spus că s-au relaxat pe cinste acolo. Mai mult de două 44% din primele 50 de destinații sunt situate pe continentul Americii de Nord, inclusiv Myrtle Beach din Carolina de Sud și Crescent Beach din Florida, scrie Novinite.

Top 15 cele mai relaxante plaje din Europa



Plajele din Islanda, Cipru și Danemarca fac parte din topul primelor trei cele mai relaxante locuri de pe litoral din Europa, în timp ce Plajele Salthill din Irlanda și plaja Kavatsite din Bulgaria completează top cinci. Câteva alte plaje irlandeze se clasează în primele zece, inclusiv Portmarnock Beach, Killiney Beach și Tramore Beach.

Potrivit recenziilor lăsate de turiști, plaja Constanței a fost desemnată a zecea cea mai relaxantă din Europa, cu voturile a 5,4% dintre călători.

Foto: Captură Novinite

Cercetarea dezvăluie că cea mai relaxantă plajă din lume poate fi găsită pe insula privată Little French Key, care oferă vizitatorilor plaje curate și ape limpezi turcoaz de care să se bucure. Vizitatorii plajei simt clar că este locul perfect pentru a scăpa de stresul vieții de zi cu zi, aproape 17% din peste 4.250 de recenzii se referă la acest loc drept „relaxant”.

Pe locul doi se află Palm Cove Beach din North Queensland, Australia, cu 15,3% din cele 2.228 de recenzii care se referă la această plajă ca fiind locul perfect pentru relaxare. Mărginită cu palmieri tropicali, plaja oferă călătorilor oportunitatea de a se relaxa prin înot, temperaturile apei oceanului rămânând calde tot anul, variind de la 23 la 29 de grade Celsius. 

Un tip unic de plajă este a treia cea mai relaxantă plajă din lume, conform recenziilor de călătorie online. Plaja geotermală Nauthólsvík din Reykjavik este o plajă în care apele reci din Atlanticul de Nord sunt încălzite de energia geotermală. Aceasta oferă vizitatorilor un loc în care să se relaxeze și să se reîncarce, în timp ce laguna sa caldă permite localnicilor și turiștilor să se bucure de momente relaxante pe tot parcursul anului. Puțin peste 15% dintre recenziile online se referă la această plajă unică ca fiind „relaxantă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel