Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstârnac, a avut întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţii centrale şi locale italiene, lideri ai sindicatelor şi mediului asociativ românesc şi italian.
Oficialul român s-a aflat în Ragusa, Italia, în misiune de evaluare a situaţiei românilor aflaţi la muncă. În urma discuțiilor, s-a convenit asupra unui plan concret de măsuri, care să cuprindă înfiinţarea în cel mai scurt timp a unui centru de sprijin şi asistenţă pentru victimele traficului de persoane.
Au avut loc întrevederi cu prefectul din Ragusa, Maria Cornelia Librizzi, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale din zonă, ai Ministerului de Interne, Gărzii Financiare, Carabinierilor, autorităţilor de sănătate publică, lideri ai sindicatelor şi mediului asociativ românesc şi italian, active în domeniul sprijinirii românilor aflaţi în situaţii de dificultate. De asemenea, a avut loc o întrevedere cu primarul oraşului Ragusa, Federico Piccitto, şi cu membrii consiliului local.
[citeste si]
”Delegaţia s-a deplasat în zona de exploatări agricole, ferme şi sere, pentru a discuta la faţa locului cu muncitorii români. Autorităţile locale din Ragusa au semnalat numărul mare de muncitori români fără documente legale, care trăiesc şi lucrează în condiţii grele, izolaţi, fără posibilităţii de comunicare, fiind totodată expuşi la diferite forme de exploatare şi abuz”, precizează un comunicat al Guvernului.
Plan concret de măsuri pentru un centru de sprijin
”Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români, partea italiană şi cea română au convenit asupra unui plan concret de măsuri, care să cuprindă înfiinţarea în cel mai scurt timp a unui centru de sprijin şi asistenţă pentru victimele traficului de persoane, cât şi pentru cei susceptibili de a fi supuşi acestui tip de trafic. De asemenea, vor fi operaţionalizate unităţi mobile capabile să ofere asistenţă în teren, servicii de consiliere, informări adecvate fiecărui caz, precum şi asistenţă medicală”, conform aceleiaşi surse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News