A fost activat Planul Roșu de intervenție, în Carei, după o explozie urmată de incendiu, la un bloc. Până acum au fost înregistrate 11 victime.
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07.30, la un bloc de locuințe din municipiul Carei. Potrivit presei locale, un apartament de la etajul 4 al imobilului a sărit, pur și simplu, în aer.
La locul cu pricina au intervenit șapte echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și patru ambulanțe SMURD (trei cu echipaj de prim-ajutor, iar una de terapie intensivă mobilă), pentru evacuarea și acordarea îngrijirilor medicale victimelor rezultate în urma producerii deflagrației.
Ulterior, la fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD. Se acționează și pentru lichidarea incendiului.
La ora 08.09, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare a activat Planul Roșu de intervenție. Până în prezent s-au înregistrat 11 victime, dintre care patru în stare critică, scrie presasm.ro.
Apartamentele de la etajele patru, trei, doi și unu au fost distruse de deflagrație. De altfel, au fost afectate și apartamentele blocurilor din jur și un hotel din apropiere. Mai multe mașini au fost avariate.
Explozia ar fi fost generată de o acumulare de gaze.
Pompierii au intervenit, duminica trecută, la un cămin de vârstnici din Timişoara unde a explodat un aparat de oxigen, după ce un pacient de 80 de ani, care folosea o mască de oxigen, a încercat să îşi aprindă ţigara.
"Am fost sesizaţi despre producerea unei explozii a unui aparat de oxigen la Căminul de bătrâni Azil Royal din Timişoara. La sosirea forţelor de intervenţie şi după recunoaşterea în teren s-a constatat că explozia nu a fost urmată de incendiu. Forţele de intervenţie au evacuat 12 persoane aflate la nivelul etajului doi al construcţiei şi au ventilat toate încăperile. Incidentul s-a produs într-un salon de la etajul doi al clădirii în care se aflau doi pacienţi. Unul dintre ei, dependent de oxigen şi care folosea o mască de oxigen, a încercat să îşi aprindă o ţigară, moment în care s-a produs explozia", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.
Pacientul, un bărbat în vârstă de 80 ani, a suferit arsuri de gradele 2 şi 3 în zona feţei şi posibile arsuri ale căilor respiratorii, fiind intubat şi transportat la UPU de la Spitalul Judeţean.
La faţa locului s-au deplasat forţe ale Detaşamentului 1 de Pompieri Timişoara, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD tip B, o ambulanţă SMURD tip C cu un ofiţer şi 10 subofiţeri, transmitea Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu