NASA a confirmat existenţa Planetei 9. Aceasta ar putea avea de 10 ori masa Pământului şi se află la o distanţă de 20 de ori mai mare decât cea dintre Soare şi Neptun.
Conform The Hindu, Planeta 9 ar putea fi super-Pământul care lipsea din Sistemul nostru Solar. Până în prezent, semnele sunt relativ indirecte, în principal se axează pe amprenta gravitaţională.
Există în prezent cinci dovezi diferite care evidenţiază existenţa Planetei 9. Dacă am scoate din ecuaţie aceasstă planetă, problemele generate ar fi mult mai greu de rezolvat. Am avea cinci probleme diferite pentru care ar trebui să găsim cinci teorii pentru a le explica, a declarat Konstantin Batygin, astrofizician din cadrul Institutului Caltech din SUA.
Şase obiecte spaţiale cunoscute din Centura lui Kuiper au o orbită eliptică care indică spre aceeaşi direcţie, spun cercetătorii. Însă unghiul de înclinare este oarecum înclinat la 30 de grade. Simulările computerizate ale Sistemului Solar în care este integrată Planeta 9 prezintă existenţa unui număr mai mare de obiecte înclinate de acest fel.
Absolventa Institutului Caltech, Elizabeth Bailey, a prezentat faptul că Planeta 9 ar fi înclinat celelalte planete din Sistemul Solar pe o perioadă de 4,5 miliarde de ani.
Ultima dovadă a existenţei Planetei 9 implică obiectele din Centura lui Kuiper care orbitează într-o direcţie opusă faţă de celelalte din Sistemul Solar.
Planeta ar putea fi responsabilă pentru modul în care aceste obiecte distante au ajuns să orbiteze în zona interioară a Centurii lui Kuiper, potrivit descopera.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu