Planetă geamănă a lui Jupiter, descoperită de telescopul Kepler. Este cea mai îndepărtată exoplanetă de Pământ

Fotografie creată de Lantip, de la Pexels
Fotografie creată de Lantip, de la Pexels

Telescopul spaţial Kepler a descoperit o planetă aproape identică cu Jupiter la o distanţă impresionantă faţă de Pământ. 

K2-2016-BLG-0005Lb se află la 17.000 de ani lumină faţă de Pământ, ceea ce o face cea mai îndepărtată exoplanetă descoperită până acum. Aceasta are aceeaşi masă cu Jupiter şi orbitează steaua din apropiere la aproape aceeaşi distanţă de la care Jupiter orbitează Soarele. 

Aceasta este prima exoplanetă detectată prin metoda microlentilelor gravitaţionale. 

"Kepler nu a fost niciodată gândit pentru a descoperi exoplanete prin această metodă, deci este cu atât mai impresionant faptul că a făcut-o", a declarat Eamonn Kerins, astronom de la Universitatea din Manchester, citat de Science Alert

În ciuda faptului că nu se cunosc mai multe lucruri despre acest sistem planetar, din care face parte şi respectiva planetă, descoperirea ar avea implicaţii şi în ceea ce priveşte căutarea vieţii extraterestre. Asta după ce s-au descoperit dovezi conform cărora Jupiter ar fi jucat un rol crucial în înflorirea vieţii pe planeta noastră. 

"Acum trebuie să aflăm mai multe lucruri despre arhitectura propriului nostru sistem solar, lucru care ne va pune la încercare ideile despre formarea planetelor. Deschide un capitol interesant în căutarea de noi lumi", a mai spus Kerins. 

A fost găsită cea mai bătrână stea din Univers. Ar fi una dintre primele formate după Big Bang

O echipă de la Institutul Max Planck din Germania a detectat lumina slabă emisă de stea, numită Earendel. Lumina ei a fost detectată datorită unui grup de galaxii care stau între ea şi Pământ şi acţionează că o lupă extrem de puternică. Despre Earendel se crede că ar fi de câteva milioane de ori mai strălucitoare decât Soarele. Acum, echipa speră să aibă acces la telescopul spaţial James Web pentru a afla mai multe despre ea. 

"Este ca şi cum ai găsi o fotografie foarte veche cu bunicii tăi. Aceste stele sunt, de fapt, strămoşii noştri stelari. Suntem creaţi din elementele produse de aceste stele. Dar avem şi multe întrebări fără răspuns", a declarat dr. Selma de Mink, de la Institutul Max Planck, conform Daily Mail. 

Earendel este cu 4 miliarde de ani mai bătrână decât steaua despre care se credea până acum că ar fi cea mai veche din Univers. 

Dr. Guillaume Mahler, de la Universitatea Durham, spune că nu ar fi posibil în acest moment să vedem stele formate înainte de acest moment. 

"La început nici nu îmi venea să cred ce am descoperit", a spus acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel