Oamenii de ştiinţă au realizat primele observaţii ale undelor seismice care străbat miezul planetei Marte, pe baza datelor prelevate de misiunea InSight a agenţiei spaţiale americane NASA, potrivit unui nou studiu publicat săptămâna aceasta, relatează agenţia Xinhua.
Marte are un nucleu de aliaj de fier lichid. Analizând undele seismice detectate de sonda InSight, aflată pe această planetă, în urma a două cutremure din 2021, oamenii de ştiinţă au reuşit să deducă faptul că nucleul de fier lichid al lui Marte este mai mic şi mai dens decât se estimase anterior.
Constatările reprezintă primele observaţii directe realizate până în prezent asupra nucleului unei alte planete, potrivit studiului publicat în jurnalul ştiinţific Proceedings of the National Academies of Sciences.
Cele două evenimente seismice observate pe Planeta Roşie la 25 august, respectiv 18 septembrie 2021, s-au produs pe partea opusă a planetei faţă de sonda InSight - aşa-numitele seisme îndepărtate.
"Cutremurele de pe faţa îndepărtată sunt, în esenţă, mai greu de detectat deoarece o mare parte din energie se pierde sau este deturnată pe măsură ce undele seismice traversează planeta", a declarat autoarea principală a studiului, Jessica Irving, specialistă în ştiinţele Pământului în cadrul Universităţii Bristol din Marea Britanie.
Pe baza constatărilor documentate în cercetare, aproximativ o cincime din miezul planetei Marte este compus din elemente precum sulf, oxigen, carbon şi hidrogen.
Sonda InSight a fost lansată în mai 2018 cu scopul de a studia interiorul profund al planetei Marte. Aceasta a asolizat pe Planeta Roşie la sfârşitul lunii noiembrie 2018. Sonda şi-a încheiat misiunea în decembrie anul trecut, după mai bine de patru ani de prelevare de date ştiinţifice unice de pe Marte, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News