Plângere Iohannis. Mircea Drăghici, BOMBA ZILEI: Asta s-a întâmplat după ce Dragnea mi-a cerut să mă ocup

Mircea Drăghici
Mircea Drăghici

Mircea Drăghici, deputat PSD, a spus că a intrat în posesia unor informații bombă vizavi de ”executarea sa juridică”.

Mircea Drăghici a spus că a primit informații ”că de duminică încoace, din zona parchetului și nu numai, se fac presiuni uriașe asupra unor terți pentru a furniza elemente care să permită executarea mea judiciară, în public, până la momentul pronunțării Curții Constituționale asupra conflictului constituțional creat de președintele Klaus Iohannis prin blocarea numirilor la ministerele Transporturilor și Dezvoltării”.

Nominalizare ca ministru

”Am primit informații că de duminică încoace, din zona parchetului și nu numai, se fac presiuni uriașe asupra unor terți pentru a furniza elemente care să permită executarea mea judiciară, în public, până la momentul pronunțării Curții Constituționale asupra conflictului constituțional creat de președintele Klaus Iohannis prin blocarea numirilor la ministerele Transporturilor și Dezvoltării.

Deși inițial solicitările Parchetului adresate acelor terți aveau termene mai lungi, după Consiliul Național al PSD de duminică, când președintele Liviu Dragnea mi-a cerut să mă ocup de redactarea plângerii penale pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis, procurorii au pus o presiune uriașă să primească răspunsurile cerute până mâine. Este evident că există o "temă" ca imaginea mea să fie terfelită în public în următoarele zile, astfel încât președintelui Iohannis să i se servească o motivare "serioasă" pentru a refuza numirea mea la Transpoturi. Cum să accepte să-l numească în funcția de ministru pe cel care va redacta plângerea de înaltă trădare împotriva sa?! Se caută deci intens nodul în papură pentru a fi descalificat din această nominalizare.

Precizez că, deși în presa prietenă a statului paralel au apărut "pe surse" informații din dosarele în care aș fi verificat de procurori - deși aceste cercetări se află într-o fază nepublică - până în prezent nu am primit niciun răspuns din partea Parchetului la solicitarea de a-mi comunica obiectul cercetărilor și calitatea mea în acele dosare, încălcându-se flagrant dispozițiile procesuale penale privind dreptul la apărare, loialitatea administrării probelor și prezumția de nevinovăție. Subliniez că procurorii încalcă grav prevederile legale în vigoare care prevăd că aceștia pot declanșa o urmărire penală privind cheltuielile unui partid politic DOAR în baza unei sesizări a Auorității Electorale Permamente. Or, toate verificările făcute de AEP certifică faptul că la PSD fiecare leu a fost cheltuit strict în limitele legale.

Deci pe lângă împiedicarea numirii mele la Transporturi, prin aceste acțiuni procurori încearcă să pătrundă în interiorul PSD, ceea ce ar însemna o gravă încălcare a separației puterilor în stat. În același timp însă vedem că procurorii sunt foarte indulgenți cu USR, deși în aceast caz AEP a depus o sesizare oficială privind fraudarea fondurilor electorale. Este un dublu standard care arată agenda și orientarea politică a unor anchete penale.

Cine este liantul între dezideratele lui Iohannis și acțiunea procurorilor?

Cine dă comezile ca la PSD să se accelereze anchete pornite fără niciun temei, iar la USR să se tergiveseze și să se mușamalizeze un dosar cu probe clare de fraudă electorală? Vom afla cu singuranță la un moment dat”, a fost mesajul lui Mircea Drăghici.

VEZI ȘI: PROTEST Piața Victoriei, număr incredibil de oameni în stradă. Badea, singurul care a vorbit despre subiect: A venit și el. Nu știați?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel