O plângere penală la DIICOT a fost înregistrată, recent, pe numele lui Nicușor Dan. Alexandru Pânișoară, fost vicepreședinte al Asociației Salvați Bucureștiul, a fost cel care a depus plângerea.
Pe numele lui Nicușor Dan, primarul Capitalei, a fost înregistrată o plângere la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). „Am depus denunț privind infracțiunea de abuz în serviciu, abuz de putere și neglijență în serviciu la sediul DIICOT împotriva Primăriei Generale și pentru constituirea de grup infracțional organizat”, anunța, pe contul de Facebook, Alexandru Pânișoară.
Marți după-amiază, Alexandru Pânișoară a făcut o serie de precizări despre acest subiect.
„Din păcate, ne confruntăm cu o situație fără precedent la nivelul administrației publice din București, respectiv un blocaj de peste zece luni în departamentul de urbanism, de unde nu se mai emit autorizații de construire, certificate de construcție. Având în vedere aportul imobiliar la bugetul Capitalei și inclusiv la PIB-ul României, o astfel de situație, mai ales pentru București, nu poate fi decât o formă de inducere a unei crize. (...) Apar blocaje în zona de construcție”, a spus Alexandru Pânișoară, marți, 3 august, la Antena 3.
„Spre deosebire de administrația veche, unde lipsea viziunea, pentru noua administrație, pe lângă lipsa de viziune, este și lipsa de acțiune. Din păcate, nu știm cum putem să rezolvăm, apelăm la procurori, pentru că, pur și simplu, nu vor să se miște, nu vor să facă absolut nimic, așa cum se vede și în Sectorul 1, atât curățenia, cât și partea de dezvoltare imobiliară. Nimic, absolut nimic nu se mișcă!”, a subliniat acesta.
Întrebat care este, de fapt, scopul lui Nicușor Dan, acesta a oferit următorul răspuns: „În opinia sa, crede că blochează niște derapaje, așa le numește, mă rog, golănii, cum le-a spus în campanie. Dar modul în care a găsit să facă asta ne afectează pe toți. Ar fi avut la îndemână mijloace de a acționa punctual”, a mai zis, la Antena 3, Alexandru Pânișoară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News