Plângeri penale împotriva lui Orban, Turcan și Anisie. Elevii se revoltă

Foto: edupedu.ro
Foto: edupedu.ro

Trei asociații de elevi anunță că depun plângere penală pe numele premierului Ludovic Orban, al vicepremierului Raluca Turcan și al ministrului Educației Monica Anisie, pe care îi acuză de abuz în serviciu, în scandalul izbucnit după declarațiile privind măștile pe care trebuie să le cumpere elevii.

Reprezentanţii Asociaţiilor de Elevi din Bucureşti şi Ilfov, respectiv Constanţa anunță că vineri, de la ora 10.30 vor fi prezenţi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a depune plângeri penale pe numele primului ministru Ludovic Orban, al vicepremierului Raluca Turcan și al ministrului Educației, Monica Anisie.

Asociațiile de elevi îi acuză pe cei din Guvern de abuz în serviciu, după anunțul privind faptul că elevii vor trebui să își procure singuri măștile, iar tabletele nu vor ajunge până la începutul anului școlar.

Elevii consideră că aceste chestiuni dezechilibrează complet educația, când are cea mai mare nevoie de finanțare.

„Precizăm faptul că alegerea de a nu ne prezenta în număr mare este motivată atât de pericolul la care nu dorim să îi supunem pe colegii noștri, cât și de legislația în vigoare. Dorim să tragem un semnal de alarmă, având în vedere declarațiile privind procurarea măștilor din buzunarul propriu al elevilor”, spun reprezentanții elevilor, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel