Urmărește emisiunea live


Planta protejată de lege, alta decât bujorul, pe care nu ai voie să o culegi sau să o tai. Riști amendă de mii de lei sau 3 luni de închisoare!

foto: Freepik
foto: Freepik

E interzis să culegi sau să tai această cunoscută plantă care face flori galbene!

Probabil știi deja că nucul este protejat de lege, dar cu siguranță nu ai auzit de planta pe care nu ai voie să o tai sau să o culegi. Puțini cunosc numeroasele proprietăți medicinale pe care le are această plantă "miraculoasă"care crește în mai multe zone ale României. Din păcate, puțini știu că această floare este protejată prin lege. Cei care o taie sau o culeg riscă o amendă usturătoare de câteva mii de lei. Prin aceste sancțiuni autoritățile nu fac altceva decât să asigure conservarea și protejarea ei în cadrul diversității florei din România.

Din pricina modificărilor climatice dar și a persistenței oamenilor în explorarea zonelor cândva necunoscute, anumite specii de plante sunt amenințate cu dispariția. De aceea, ecologiștii și autoritățile au decis să întocmească o listă cu plantele pe cale de dispariție din România.

Una dintre aceste plante "vulnerabile" este și Ghințura galbenă (Gentiana lutea). Această plantă poate atinge o înălțime de un metru și are flori mari, galbene care formează buchete dese în partea superioară a tulpinii. Considerată o emblemă a naturii în Munții Carpați, floarea poate fi găsită în zonele pietroase, pe pajiștile însorite și ierboase.

Când înfloresc gențianele galbene și ce amenzi primesc cei care le rup

În lunile iulie și august, Ghințura galbenă înflorește în toată splendoarea ei. Așadar, dacă ajungeți la munte în această perioadă, trebuie să fiți atenți! Această plantă nu este doar un simbol al naturii, ci și o plantă medicinală, ceea ce îi sporește valoarea. Rădăcina sa este folosită integral în farmacologie datorită eficienței sale în tratarea unor afecțiuni precum gastrita hipoacidă și tulburările dispeptice. În plus, are proprietăți antihelmintice, colerectice-colagoge, antimalarice și antipiretice.

Cei care rup Ghințura galbenă riscă o amendă considerabilă de 5.000 de lei sau chiar închisoare de la una la trei luni, conform legislației în vigoare.

În România, această plantă este semănată la începutul iernii, la o altitudine de aproximativ 800 de metri, în județele Neamț, Brașov și Prahova, pentru utilizări medicinale. Floarea este recoltată toamna și din ea se prepară un aperitiv foarte apreciat. Pe lângă România, Ghințura galbenă se găsește și în sudul și centrul Europei, precum și în Asia Mică. Alte flori protejate prin lege includ Sângele Voinicului, Garofița, Floarea de Colț, Papucul Doamnei, Crinul de Pădure și Bujorul de munte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel