Plantă rară, redescoperită în România după 112 ani

O plantă rară, colectată ultima dată în anul 1902 de botanistul Florian Porcius în Parcul Național Munții Rodnei, a fost regăsită în urmă cu câteva zile, a anunțat marți, printr-un comunicat de presă, administrația acestei zone protejate, potrivit Agerpres.

Alegeri prezidentiale 2024

"Acum câteva zile a fost redescoperit de botanistul Matis Attila și colegii, în Parcul Național Munții Rodnei, celebrul păiuș a lui Porcius (Saussurea porci), o floare de culoare albastră ce a fost colectată ultima dată în anul 1902 de botanistul și academicianul rodnean Florian Porcius. Acesta a colectat un exemplar din păiușul ce îi poartă numele din Poarta Corongișului, a cultivat-o în propria grădină și apoi a transmis Grădinii Botanice 'Alexandru Borza' din Cluj câteva exemplare presate, care se găsesc și azi în colecția muzeului acestei grădini. Încă din anii 1900, această plantă era pe cale de dispariție datorită supra-pășunatului, exemplarul colectat de Porcius fiind deja afectat de pășunat, neavând floare", se arată în documetul citat.

Administrația Parcului Național Munții Rodnei precizează că, în perioada următoare, zona unde a fost redescoperită specia păiușul lui Porcius va fi inclusă în regim de strictă protecție în vederea conservării fondului genetic.

Planta, declarată endemit rodnean, a fost descoperită ulterior și în Carpații Ucraineni, unde există și azi o populație semnificativă.

Parcul Național Munții Rodnei, Parcul Național Retezat și Delta Dunării sunt cele trei rezervații ale biosferei din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel