Silviu Prigoană, candidatul PDL la primăria Capitalei, a găsit o metodă inedită pentru a scăpa de câinii maidanezi. El vrea să înfiinţeze centre unde oamenii să aducă câinii şi să primească cinci lei pe exemplar. Ulterior, toţi câinii urmează a fi duşi în adăposturile din afara Capitalei.
"Cum s-a rezolvat la Târgu Mureş, cinci lei per bucată şi cetăţenii îi aduc pe câinii comunitari, pentru că sunt prieteni cu ei, la centrele de achiziţii căţei. În şase luni de zile nu o să mai vedeţi un câine fără stăpân în Bucureşti. După ce se adună câinii, ei intră în centrele-tampon de precolectare a căţeilor, centre care există şi acum în sectoarele 1, 3 şi 6, unde sunt preluaţi de Vier Pfoten. Vier Pfoten îi cipează, îi castrează, îi deparazitează, îi ţine 15 zile în custodie pentru adopţie şi, în eventualitatea în care sunt furaţi, pentru recuperarea câinilor. Dacă în 15 zile nu sunt adoptaţi sau preluaţi de proprietari, în cazul câinilor furaţi sau pierduţi, vor fi transportaţi în cele trei centre din exteriorul Capitalei, unde împreună cu ONG-urile le asigurăm condiţii de tari până la adânci bătrâneţi. Şase metri pătraţi de teren pentru fiecare căţel, unde să zburde, hrană, medicamente şi aşa mai departe. Bugetul primăriei prevede 140.000 de euro pentru hrană şi medicamente la câini. Nu trebuie mai mult. Avem, de asemenea, nişte precontracte semnate de mine ca persoană fizică şi nişte fabrici de procesare a cărnii, conserve. Au multe resturi alimentare care cad din procesul tehnologic, resturi care pot intra în mâncarea pentru câini. O să aducem şi o mini-fabrică de mâncare pentru câini, mâncare care se face exact din resturile care rămân de la fabricile de procesare", a spus Prigoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News