Planul PNL pentru pensii. Alex Coita: De ce ne era frică nu am scăpat. Dacă nu se pricep, să lase pe alţii

Alex Coita, co-preşedintele Platformei Social Liberale, a criticat dur Guvernul PNL pentru modul în care vrea să mărească pensiile. 

Publicitate

"De ce ne era teamă nu vom scăpa! Am aflat azi cu revoltă că PNL se pregătește să trădeze pensionarii acestei țări. Dacă se confirmă informația, ar fi un gest de sfidare la adresa părinților și bunicilor noștri, care au muncit zeci de ani ca să ne crească și care MERITĂ o bătrânețe fără griji.

Planul celor aflați azi la guvernare este să TAIE cu peste 50% majorările de pensii prevăzute prin lege, de care seniorii acestei țări ar fi trebuit să beneficieze începând cu luna septembrie.", a scris Alex Coita pe Facebook. 

"Guvernul, obligat să găsească bani"

"PSL condamnă atitudinea disprețuitoare a Guvernului față de pensionarii României. Rolul conducătorilor acestei țări trebuie să fie acela de a găsi soluții de a crește veniturile României, nu de a tăia pensiile și salariile. Guvernul are obligația de a găsi bani pentru plata pensiilor, conform legii. Iar dacă nu sunt capabili, să lase pe alții mai competenți.

Proiectul de țară România 10 în 10 propune partidelor politice să îmbrățișeze o viziune bazată pe dezvoltare, pe creștere în folosul tuturor românilor.

Nu avem voie să-i abandonăm pe cei în vârstă! Trebuie să le arătăm respect și prețuire, trebuie ca noi să muncim mai mult și mai bine pentru ca pensionarii României să aibă o viață decentă.", a mai scris acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel