Robert Holzmann, guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei, a reacționat vizavi de planul Raiffeisen Bank International (RBI).
Guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei, Robert Holzmann, a avertizat că există "un potenţial risc" în planul Raiffeisen Bank International (RBI) de a cumpăra o participaţie în compania austriacă de construcţii Strabag cu fonduri blocate în Rusia, şi doar Raiffeisen poate decide dacă merită luat un astfel de risc, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Robert Holzmann a declarat într-un interviu acordat Reuters că Banca Naţională a Austriei (ONB), care verifică respectarea sancţiunilor financiare, consideră că planificata tranzacţie respectă sancţiunile.
"Atât SUA şi Europa sau Austria, Banca Naţională a Austriei, putem furniza un cec în alb. Nu putem spune: Mergeţi înainte, totul este clar. Rămâne un risc potenţial", a adăugat el.
Guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei a refuzat să explice ce înseamnă un risc potenţial.
Luna trecută, Reuters a dezvăluit că autorităţile de la Washington fac presiuni asupra Raiffeisen, pentru ca grupul bancar austriac să renunţe la intenţia de a prelua o participaţie în valoare de 1,5 miliarde de euro la grupul de construcţii Strabag, de la o companie de construcţii controlată de oligarhul rus Oleg Deripaska. Sursele citate de Reuters susţin că în eventualitatea în care Raiffeisen va decide să meargă mai departe şi se va dovedi că tranzacţia încalcă sancţiunile americane, Washingtonul ar putea impune penalităţi băncii austriece.
În replică, banca austriacă a informat tot miercuri că a înştiinţat toate autorităţile relevante, inclusiv Trezoreria SUA şi Oficiul pentru Controlul Activelor Străine SUA (OFAC), cu privire la detaliile acestei tranzacţii. Totodată, Raiffeisen Bank International a dat asigurări că tranzacţia respectă sancţiunile occidentale impuse Rusiei.
"Cum riscul există, este decizia Raiffeisen să spună, ţinând cont că există un risc potenţial, merită să facem asta sau nu?", a spus Holzmann.
Într-un comunicat dat publicităţii marţi, RBI a repetat că planificata tranzacţie respectă sancţiunile occidentale impuse Rusiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu