Accident feroviar în Gara de Nord, București. O locomotivă s-a ciocnit de vagoanele de pasageri. Există mai mulți răniți

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Opt persoane au ajuns la spital, vineri seara, în urma coliziunii produse între două garnituri de tren la Gara Basarab, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.

Update 20:30: Completări ISU

"Accidentul a avut loc în proximitatea Gării Basarab, din municipiul București. 

Acesta s-a petrecut în timpul procesului de cuplare între vagoanele cu călători și locomotivă", comunică ISU.

Update 20:00: Reacția CFR

"Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în această seară, în jurul orei 18:30, un tren privat de călători, care avea plecare din Gara de Nord, de la linia 11, la manevrele de rebrusare a locomotivei (întoarcere pentru schimbare sens de mers) și apoi de cuplare la garnitură s-a produs tamponarea primului vagon, în care erau deja urcați călători.

Din datele transmise de echipele SMURD, 7 călători, inclusiv mecanicul, au avut nevoie de îngrijiri din partea echipajului medical.

Menționăm faptul că acest incident feroviar va fi investigat de AGIFER.

La ora actuală, celelalte garnituri de călători, care sosesc sau au pornire din Gara de Nord, nu sunt afectate de incidentul produs de tenul privat de călători, care aparține operatorului Regio Călători", au anunțat reprezentanții CFR SA.

2. Sursa: ISU... (accident-feroviar_41550700.jpg)

Sursa: ISU

3. Sursa: ISU... (accident-feroviar2_29997100.jpg)

Sursa: ISU

Știrea inițială

"În urma unei coliziuni produse între două garnituri de tren, am intervenit pentru acordarea de prim ajutor calificat călătorilor. 

Pentru optimizarea misiunii de răspuns, a fost activat Planul Roșu de intervenție care presupune suplimentarea resurselor care intervin la fața locului. 

La locul evenimentului au fost alocate 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, toate resursele medicale disponibile,  2 autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple și un spital mobil.

În urma coliziunii, ocupanții s-au autoevacuat pe peron, până la sosirea pompierilor. 

Până la acest moment, 15 persoane, cu leziuni minore,  au fost asistate de către echipajele de prim-ajutor, dintre care 8 au fost transportate la spital", a transmis ISU.


"Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat", a mai spus ISU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel