Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo s-au decis să mai acorde o şansă căsniciei lor, mai ales că au împreună patru copii, însă sunt ferm convinşi că un trai liniştit vor putea duce doar departe de România.
Reporterii ziarului Libertatea au aflat că cei doi soţi plănuiesc să se mute, anul viitor, în America.
După Monica Gabor, Lili Sandu şi Anamaria Ferentz, plecate peste Ocean să-şi încerce norocul, şi Nicoleta Luciu vrea să emigreze în Statele Unite, împreună cu soţul ei, Zsolt Csergo, dar şi cu cei patru copii ai lor. Potrivit unor persoane apropiate vedetei, stabilite în America, Nicoleta Luciu e tot mai decisă să facă acest pas, mai ales că lui Zsolt nu îi mai merg afacerile imobiliare.
“Vorbim des cu Nicoleta. A fost şi pe la noi când a venit în vacanţă în America, împreună cu soţul său. Recent mi-a spus că vor să se mute şi ei în State, la Los Angeles. Ştiu că planurile sale sunt avansate, deja s-a interesat ce presupune această mutare. Nicoleta şi Zsolt au mulţi prieteni în SUA, atât în L.A., cât şi la New York”.
Nicoleta Luciu va fi însă nevoită să-şi mai amâne puţin planurile, fiind acum implicată în mai multe proiecte (concerte, dar şi emisiunea “Vocea României”, unde a fost desemnată coprezentatoare, în locul Roxanei Ionescu).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News