Planurile lui Putin. Oficial SUA: Rusia vrea un conflict pe termen lung, pregăteşte un culoar teritorial spre Transnistria

Presiunea sancțiunilor și retragerea din regiuni cheie ale Ucrainei: Putin pierde pe toate fronturile. Generalii din armata rusă sunt mult mai nervoși decât oligarhii
Presiunea sancțiunilor și retragerea din regiuni cheie ale Ucrainei: Putin pierde pe toate fronturile. Generalii din armata rusă sunt mult mai nervoși decât oligarhii

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, intenţionează să prelungească pe termen lung conflictul militar în Ucraina, a spus Avril Haines, directorul Comunităţii agenţiilor de informaţii din SUA.

Alegeri prezidentiale 2024

„Evaluarea noastră este că preşedintele Putin se pregăteşte pentru un conflict prelungit în Ucraina, în cursul căruia încă intenţionează să atingă obiective dincolo de regiunea Donbas", a declarat Avril Haines, directorul Comunităţii serviciilor de informaţii din SUA, în cursul unei audieri în Comisia Forţelor Armate din Senat.

Avril Haines a atras atenţia că, în următoarele săptămâni, armata rusă probabil va încerca să creeze un culoar teritorial de-a lungul Mării Negre între zona Donbas şi Transnistria. Serviciile secrete americane nu cred că Rusia va reuşi să menţină mult timp controlul asupra unui astfel de culoar, a precizat Avril Haines, conform cotidianului The New York Times.

„Cel mai probabil, Vladimir Putin crede că Rusia are o abilitate mai mare şi o voinţă mai puternică să reziste provocărilor decât adversarii. Şi probabil mizează pe faptul că determinarea Statelor Unite şi Uniunii Europene se va reduce, în contextul agravării problemelor alimentare, a inflaţiei şi a preţurilor la energie", a subliniat Avril Haines.

Putin: Pentru Rusia, pentru victorie, ura!

Amintim că preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că „intervenţia” Rusiei în Ucraina a fost necesară, pentru că Occidentul „se pregătea să ne invadeze pământul”. Și-a începutul discursul, cu ocazia Zilei Victoriei, la începutul paradei militare, pentru a marca victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial. Potrivit lui Putin, forţele armate şi voluntarii ruşi care luptă în regiunea Donbas din Ucraina luptă pentru patria lor. „Voi luptaţi pentru patria voastră, pentru viitorul ei", a declarat Vladimir Putin, în timpul discursului susţinut de la tribuna Kremlinului, în Piaţa Roşie.

„Moartea fiecărui soldat şi ofiţer este dureroasă pentru noi. Statul va face totul pentru a avea grijă de familiile lor”, a mai declarat președintele Vladimir Putin.

Preşedintele rus şi-a încheiat discursul cu îndemnul lansat soldaţilor din Piaţa Roşie: „Pentru Rusia, pentru victorie, ura!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel