Prefectul Radu Perianu a fost invitat la DC News și DC News TV unde a vorbit despre cum urmărește să dezvolte județul Argeș.
Prefectul Radu Perianu este candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș. Acesta a vorbit, în exclusivitate pentru DC News și DC News TV, despre proiectele care sunt necesare pentru dezvoltarea județului Argeș.
„Deja am trecut prin toate procedurile statutare care mă desemnează ca și candidat al Partidului Național Liberal la președinția Consiliului Județean Argeș.", a spus prefectul.
„Din păcate, Argeșul, statistic vorbind, an de an scade în clasamentul județelor dezvoltate economic din România și asta este un lucru care ne îngrijorează profund. Dacă în 2012 era pe locul 8, astăzi suntem pe locul 12 cu perspective clare de scădere, asta în condițiile în care avem Dacia în județul Argeș și toată industria, pe orizontală, legată care furnizează piese pentru Dacia.
În cazul unei sincope cred că Argeșul nu ar sta deloc bine economic, motiv pentru care m-am lansat în această candidatură și m-am lansat nu doar pentru a lua locul altcuiva, ci pentru că am un plan concret de dezvoltare economică a județului Argeș și de creștere a nivelului de trai al argeșenilor.
Noi am intitulat acest plan Pitești Tech City. Este un plan aproape copiat după planul aplicat la Cluj. Este aceeași echipă care a aplicat planul la Cluj și care a dus la dezvoltarea orașului și județului Cluj și vrem să implementăm în Argeș același concept.”, a spus prefectul Radu Perianu.
„Cum vedeți dezvoltarea județului Argeș? Ce le oferiți argeșenilor?”, a întrebat Bogdan Chirieac.
„Avem în proiect înființarea a 10 parcuri industriale pe lângă aglomerările urbane pentru a putea să-și extragă de acolo forța de muncă. Am identificat locurile unde ar trebui să fie aceste parcuri industriale pentru că Argeșul nu are niciun parc industrial. Are unul privat, dar care are management privat, și are și o mică problemuță. Prahova are 16, Brașov are 9, Arad, Bihor au 11,12.
Rapid trebuie înființate aceste parcuri industriale cu procedurile pe care le presupun ca să ne încadrăm în condițiile legii.", a mai spus prefectul.
„Aveți locuri unde să le faceți? Nu e nevoie de exproprieri?", a întrebat Bogdan Chirieac.
„Nu e nevoie de exproprieri, deși să știți că expropriere nu este neapărat ceva ce conduce pe om la ideea comuniștilor care i-au luat pământul. Acum se expropriază la valoarea de circulație a terenului pe piața liberă. Dar nu este vorba de expropiere. Există, în domeniul public, destule terenuri de genul acesta care pot fi avute în vedere.
Poți să faci ceva mai de anvergură, sau ceva mai mic. Legea prevede că suprafața minimă pentru un parc industrial să fie de 5 hectare, deci nu este vorba de suprafețe. Dacă ai suprafețe mai mari e bine, dar măcar începutul să fie, pentru că toate aceste idei de dezvoltare sănătoasă și serioasă a județului nu se pot întâmpla peste noapte, cer timp.
De aceea le cer argeșenilor să fie foarte atenți în momentul în care vor vota. Vor vota pentru patru ani? Mai au timp să mai piardă încă patru ani? Pentru că e clar, cei care conduc în momentul de față Consiliul Județean Argeș au stilul ăsta, de a nu face nimic, de a bălti, de a fi instalați în vârful puterii și atât. Mai au timp argeșenii să mai aștepte patru ani, după care să îi trimită acasă și să găsească pe altcineva? Altcineva nu poate să facă peste noapte, îi trebuie timp pentru implementare.
Sunt absolut necesare încă patru poduri peste răul Argeș ca să existe o fluență de circulație măcar pentru orașul Pitești.", a spus prefectul Radu Perianu la DC News și DC News TV.
Vedeți mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News