Plata cu cardul, comisioane. Decizie a Guvernului

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de lege privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/751 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacţiile de plată cu cardul. 

"Prin acest proiect, Banca Naţională a României este desemnată autoritate competentă responsabilă cu asigurarea respectării reglementărilor europene de către prestatorii de servicii de plată care emit şi/ sau acceptă plata cu cardul, persoanele juridice în calitate de beneficiari ai plăţilor, schemele de plată cu cardul şi de către entităţile de prelucrare a tranzacţiilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, miercuri, la Palatul Victoria. 

El a precizat că prin acest act normativ este vizat Regulamentul european care se aplică începând cu 8 iunie 2015 şi în baza căruia se limitează la 0,2% comisioanele interbancare pentru tranzacţiile efectuate cu carduri de debit şi la 0,3% pentru cardurile de credit. "Banca Naţională a României este desemnată autoritate competentă să verifice că se respectă regulamentele europene, iar respectarea reglementărilor în relaţia dintre prestatorii de servicii şi clienţi va fi supravegheată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor", a afirmat Nelu Barbu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel