Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat, miercuri, la Parlament, că se va găsi o soluție pentru ca angajații de la Mediu și Energie să primească salariile, în urma situației apărute prin demisia miniștrilor ALDE. Aceeași problemă ar putea apărea la Interne, Budăi afirmând: „Trebuie găsită soluție”.
Marius Budăi a fost întrebat de jurnaliști ce se întâmplă cu angajații de la Mediu și Energie, care, după demisiile miniștrilor ALDE, nu au primit salariile, ministrul Muncii afirmând că se vor găsi soluții.
„E o problemă (...). Cu siguranță vom găsi o soluție în Guvern”, a răspuns Marius Budăi. De asemenea, ministrul Muncii a fost întrebat și dacă se va ajunge la aceleași probleme ca urmare a expirării interimatului la Interne a lui Mihai Fifor. „Cu siguranță trebuie găsită o soluție (pentru angajații de la Interne – n.r.)”, a afirmat ministrul. Totodată, Marius Budăi a mai declarat că PSD va avea voturile necesare pentru votul de încredere de săptămâna viitoare.
Aproape 4.200 de angajați din Ministerul Mediului și agențiile care țin de această instituție, precum și aproximativ 200 de angajați de la Energie nu și-au primit, marți, salariile. Potrivit surselor Mediafax, situația a apărut în urma demisiei celor doi miniștri. La începtul lunii septembrie, ministrii Mediului și ai Energiei, Grațiela Gavrilescu și Anton Anton, au demisionat din funcții după ce partidul din care fac parte, ALDE, a decis să se retragă din coalișie de guvernare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu