Compania cu sediul în California, specializată în închirierea locuinţelor în scop turistic între persoane fizice, a pus la dispoziţia utilizatorilor săi 1.000 de activităţi contra-cost în compania animalelor, propuse de terţi colaboratori din lumea întreagă.
Jumătate dintre aceste experienţe figurau deja pe site înainte de lansarea noii categorii. Airbnb garantează că toate aceste 'experienţe' respectă mediul şi animalele. În parteneriat cu ONG-ul World Animal Protection, platforma a stabilit o cartă ce conţine reguli stricte pentru protecţia animalelor.
Compania a promis totodată că nu va oferi niciodată pe platforma sa activităţi care propun îmbrăţişarea delfinilor sau plimbări pe spatele elefanţilor, deosebit de traumatizante pentru aceste mamifere. 'Ştim că oamenii iubesc animalele, că vor să le vadă şi să trăiască experienţe împreună cu acestea atunci când călătoresc. Dar ştim de asemenea că vor să vadă animalele într-un cadru care respectă confortul acestora', a subliniat Alesia Soltanpanah, directoarea executivă a asociaţia World Animal Protection, citată într-un comunicat.
În plus, Airbnb şi-a luat angajamentul de a transfera sumele colectate ca plată a circa 100 de astfel de activităţi către organisme din domeniul protecţiei animalelor, adăposturi şi asociaţii care acordă asistenţă veterinară. 'Odată cu rolul predominat al tehnologiei în vieţile noastre, te simţi uşor deconectat de la natură şi de la animale', a comentat Brian Chesky, antreprenor american şi cofondator al Airbnb. Platforma, care şi-a anunţat recent intenţia de a face primele demersuri pentru listarea la bursă în 2020, a făcut, în ultimii ani, eforturi pentru a-şi diversifica activitatea. Utilizatorii platformei au la dispoziţie peste 4.000 de experienţe' contra-cost propuse de colaboratori terţi în diferite ţări, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu